12.2 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialAtănăsoaei: Legea care reglementează situaţia câinilor fără stăpân, o necesitate pentru siguranţa...

Atănăsoaei: Legea care reglementează situaţia câinilor fără stăpân, o necesitate pentru siguranţa cetăţenilor

Prefectul Capitalei susţine că legea care reglementează situaţia câinilor comunitari este o necesitate pentru siguranţa cetăţenilor, în contextul în care, astăzi, Camera Deputaţilor va da votul final cu privire la proiectul de lege care reglementează situaţia câinilor fără stăpân, relatează Agerpres.

Mihai Atănăsoaei arată că, numai în Bucureşti, în ultimii doi ani, peste 20.000 de persoane au apelat la servicii medicale din cauza câinilor comunitari, iar, în luna ianuarie a acestui an, o persoană a murit în sectorul 5 în urma atacurilor unor câini fără stăpân. Institutul de Medicină Legală precizează drept cauză exclusivă a decesului muşcăturile acestor câini, potrivit unui comunicat de presă.

„Am urmărit cu atenţie dezbaterile parlamentare pe marginea acestui proiect de lege. Am constatat că sunt păreri pro, dar şi contra legii, însă, dintre vocile contra, niciuna nu a pledat în favoarea siguranţei şi sănătăţii cetăţenilor, ci doar în favoarea păstrării câinilor pe străzi. Sper ca numărul deputaţilor care votează pentru strângerea câinilor fără stăpân de pe spaţiul public să fie mai mare decât cel al susţinătorilor ONG-urilor, care sub masca dragostei faţă de animale, îşi promovează interesele financiare”, a declarat Atănăsoaei.

Dacă va deveni lege, proiectul supus dezbaterii ”va responsabiliza toate instituţiile implicate în gestionarea câinilor fără stăpân, atât sub aspectul sănătăţii şi siguranţei persoanelor, cât şi sub aspectul bunăstării animalelor”, se mai arată în comunicat.

Cele mai citite

Avertizare Cod Portocaliu de inundații emis pentru șase județe

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare de Cod Portocaliu de inundații, valabilă pe 30 septembrie, pentru râurile...
Ultima oră
Pe aceeași temă