7.3 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialCum poţi scăpa de frigiderul stricat din casă

Cum poţi scăpa de frigiderul stricat din casă

Dacă vrei să scapi de frigiderul sau calculatorul tău vechi, poţi să te duci la punctul de colectare EcoRampa, din Capitală, unde se desfăşoară campania „Alungă fantomele electronicelor vechi”.

Timp de două luni, între 25 mai şi 25 iulie, bucureştenii vor fi încurajaţi de voluntarii organizaţiei non-guvernamentale Environ să colecteze selectiv şi să recicleze deşeurile electrice, electronice şi electrocasnice (DEEE). Şi nu pe gratis: cei mai eco cetăţeni vor fi premiaţi.

Deşi campania- iniţiată de Environ, în colaborare cu Ministerul Mediului- urmăreşte colectarea selectivă în toate cele şase sectoare ale Capitalei, Primăria Bucureştiului nu a vrut să se implice, potrivit preşedintelui asociaţiei, Andrei Orban.

Iniţiativa se adresează atât locuitorilor Capitalei, cât şi instituţiilor statului şi companiilor private.

40 de voluntari vor informa oamenii cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor. Sunând la numărul de telefon 021.9223, o echipă a uneia din firmele de salubrizare partenere (Romprest, Rosal Group şi Urban) va ridica deşeurile şi le va aduce la punctul de colectare din şoseaua Odăi, EcoRampa, de unde deşeurile vor fi trimise la reciclatori. „Nu vindem şi nu cumpărăm deşeuri”, a spus preşedintele Environ.

„Ideea nu este neapărat colectarea, ci reciclarea. Nu vrem să facem speculă, vrem ca deşeurile să ajungă la reciclatori”, a precizat Andrei Orban.

Borbely: „Legislaţia e pusă la punct”

Românii reciclează numai 1,5 kilograme deşeuri/ locuitor, faţă de cât ar trebui să reciclăm, adică 4 kg/locuitor, a precizat ministrul Mediului.

„Oamenii sunt legaţi de echipamente care nu folosesc la nimic. Cei mai importanţi parteneri în lupta cu deşeurile trebuie să fie autorităţile locale, iar legislaţia a fost înăsprită”- la 50.000 locuitori, trebuie să existe un punct de reciclare, iar amenzile pentru primăriile care nu colectează deşeurile selectiv se ridică la 100 lei pentru fiecare tonă de deşeuri necolectate potrivit noilor norme. 

Până în 2015, toate localităţile din ţară vor fi dotate cu tomberoane pentru colectarea selectivă, în valoare de 1,3 miliarde de euro, fonduri europene, a spus ministrul Mediului.

„Legislaţia e pusă la punct şi sunt create condiţiile pentru recuperarea acestor deşeuri”, a declarat Laszlo Borbely.

Ministrul Borbely i-a învăţat pe copii să recicleze selectiv

În cadrul lansării campaniei, ministrul Borbely i-a învăţat pe copiii Şcolii Nr. 3 din Pipera să colecteze selectiv deşeurile.

Puştii de clasa I şi a IV-a i-au povestit ministrului că au acasă o mulţime de aparate stricate, de la telefoane mobile până la frigidere, congelatoare şi aparate de radio, calculatoare şi imprimante.

„Este o treabă cool rampa asta”, a spus Borbely şi i-a sfătuit pe copii să îşi îndemne părinţii şi vecinii să recicleze aparatele electrice vechi.

 

 

Cele mai citite

Angel Tîlvăr: Nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la Antena 3 CNN, că nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România....

Angel Tîlvăr: Nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la Antena 3 CNN, că nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România....

Vladimir Putin pune condiții pentru intrarea Ucrainei în NATO: Retragerea soldaților americani din România și din alte țări din estul Europei

Președintele rus Vladimir Putin ar putea fi de acord cu aderarea Ucrainei la NATO, dar cu anumite condiții, printre care s-ar număra și plecarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă