3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialReţetă bursieră de succes pe timp de criză

Reţetă bursieră de succes pe timp de criză

Terminalul Timişoara al Bursei Române de Mărfuri a făcut reuşit să facă profit chiar şi în plină criză economică, după ce a renunţat la clienţii consacraţi şi şi-a orientat activitatea către primăriile din zona Banatului. Dacă în iunie 2007, peste 90% din licitaţiile derulate prin terminalul bursier de la Timişoara aveau ca unici beneficiari CFR şi Poşta Română, în prezent situaţia s-a schimbat radical, iar cei mai importanţi beneficiari ai tranzacţiilor pe bursă sunt câteva zeci de primării din Timiş, Arad şi Caraş-Severin.

Volum bun, în ciuda recesiunii

În acest fel, încă din primul an plin de activitate, în 2008, volumul tranzacţiilor s-a dublat şi a sărit la peste 25 milioane de lei. În acest fel, Terminalul Timişoara a ajuns pe locul VII în topul celor 33 de terminale ale Bursei Române de Mărfuri din toată ţara. „Anul trecut am organizat peste 100 de proceduri de achiziţii! Am avut tranzacţii chiar şi de 1,4 milioane de euro sau 850.000 euro. În total, cred că volumul nostru de activitate a depăşit suma de 10 milioane de euro. După activitatea din primele trei luni, cred că anul acesta mergem către 15 milioane de euro. Această dezvoltare a activităţii poate fi pusă pe seama schimbării partenerilor noştri tradiţionali, CFR şi Poşta, care nu au mai avut atât de mulţi bani pentru achiziţii, cu primăriile din Timiş, Arad şi Caraş-Severin. Lucrăm cu circa 35 de primării, 2 sau 3 din Arad şi 1 din Caraş-Severin, şi avem contracte pentru achiziţii de materiale necesare la refacerea drumurilor, lucrărilor de canalizare, renovarea unor clădiri publice”, a declarat directorul executiv al bursei din Timişoara, Grigore Zoiade. Un alt factor important care a favorizat dezvoltarea Terminalului Timişoara a Bursei Române de Mărfuri a fost şi desfiinţarea terminalului Bursei de Mărfuri Timişoara, care a funcţionat până în 2008 pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş.

 

Cele mai citite

Justin Trudeau, aproape de pierderea funcției: Moțiune de cenzură planificată pentru începutul anului viitor

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau ar putea pierde guvernarea în primele luni ale anului viitor, după ce liderul Noului Partid Democrat (NPD), Jagmeet Singh, a...

Circulație reluată temporar pe Podul Giurgiu-Ruse în perioada sărbătorilor

Lucrările de reparații majore la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse vor fi suspendate temporar între 20 decembrie 2024 și 7 ianuarie 2025. În această perioadă, traficul...

Albania interzice TikTok timp de un an, după uciderea unui adolescent

Interdicția face parte dintr-un plan mai larg, de a crea școli mai sigure și va intra în vigoare la începutul anului viitor Albania a anunțat...
Ultima oră
Pe aceeași temă