Dragnea şi Tăriceanu nu mai au majoritate. PSD şi ALDE n-ar fi reuşit să doboare Guvernul Grindeanu fără ajutorul unui grup de mercenari din grupul minorităţilor naţionale. Iar calculul politic este chiar mai bun decât cel matematic. În primul rând, parlamentarii se tem de anticipate, deci, în faţa unui astfel de risc, vor vota premierul propus de preşedintele Iohannis.
În al doilea rând, ALDE se dovedeşte a fi ceea ce ştiam: o oaste de strânsură care, la primul semn că pierde accesul la resursele guvernării, schimbă tabăra. Sunt conştient că ceea ce propun este o negociere care ar putea părea imorală, dar susţin că ar fi spre binele României.
O guvernare care să adune PNL, PMP, UDMR şi USR ar fi fragilă, dificil de coagulat şi de menţinut, dar cu siguranţă mai bună decât un nou Executiv umplut cu slugile lui Dragnea, foarte probabil mai obediente şi mai agresive decât cele din Cabinetul Grindeanu. Nimic nu este mai rău decât această perspectivă!
În 2005, preşedintele Traian Băsescu a reuşit o negociere care, oricât ar fi de contestată, a dus la o soluţie mai bună decât un Executiv Adrian Năstase II. Dacă PSD rămânea la putere, eu am dubii că România era primită în UE în 2007. Băsescu a acceptat să discute cu Dan Voiculescu (soluţia imorală), a rupt UDMR din combinaţia cu social-democraţii şi a construit o majoritate pentru premierul Călin Popescu Tăriceanu. Drept urmare, anii 2005 şi 2006 au însemnat finalizarea unor reforme esenţiale pentru România, în special în domeniul luptei anticorupţie.
Acum, preşedintele Iohannis nu trebuie să aştepte, pasiv, ca partidele să defileze pe la Cotroceni, să-i facă propuneri şi el să aleagă din ceea ce îi pun sub nas Dragnea şi Tăriceanu. E vremea să fie, măcar pentru câteva zile, un preşedinte-jucător, în limitele Constituţiei, bineînţeles. Să negocieze în forţă, să dea cu pumnul în masă, să ameninţe şi să promită. E un efort care merită, pentru că România nu-şi poate permite încă 42 de luni de guvenare în acelaşi amestec haotic de corupţie, prostie şi incompetenţă crasă. Sunt câteva obiective simple şi extrem de necesare care trebuie realizate de către un nou Guvern:
- Este nevoie urgentă de o reformă în sistemul de stat de sănătate – aici se petrece cea mai mare crimă din România contemporană. Raed Arafat – afară, spart monopolul CNAS şi încurajat un sistem de spitale private care să trateze fără discriminări pacienţii din sistemul de asigurări obligatorii.
- Cod Fiscal simplificat, taxe mai puţine şi mai mici.
- Sistem de educaţie orientat spre piaţa muncii, nu dirijat de liderii sindicali, educaţie în sistem dual, vouchere pentru elevii care vor să studieze în afara şcolilor de stat.
- Consolidarea instituţiilor anticorupţie, ANAF să fie obligată să raporteze transparent, periodic, recuperarea prejudiciilor.
- Un buget orientat spre marile investiţii – autostrăzi, metrou, cale ferată –, nu risipit prin aşa-zisul program de dezvoltare locală sau în creşteri salariale nesustenabile pe termen lung.
- O politică externă coordonată cu Palatul Cotroceni, orientată spre SUA şi UE, nu făcând ocheade Moscovei. Republica Moldova a fost complet abandonată de către diplomaţii domnului Meleşcanu.
Sunt câteva repere majore în jurul cărora se poate constitui un nou Executiv. De ce mă tem? De posibilitatea ca domnul Iohannis să-şi facă un calcul mărunt şi să-l lase pe Liviu Dragnea să guverneze doar pentru a se compromite, în perspectiva prezidenţialelor din 2019. Este un calcul care, în raţiunea politicienilor de la Bucureşti, este „realist“. Dar merită românii să rămână cel puţin încă doi ani şi jumătate sub opinca acestui Satana de Teleorman pentru ca, eventual, domnul Iohannis să stea la Cotroceni până în 2024? Eu cred că preţul este prea mare, chiar şi pentru admiratorii necondiţionaţi ai actualului şef al statului.
Sunt momente în viaţă când ai uriaşa şansă să faci istorie. În astfel de momente, poţi să reacţionezi prudent-corect şi să laşi lucrurile să curgă liniştite sau să ai curaj şi viziune şi să schimbi soarta ţării. Pentru că despre asta vom discuta în aceste zile de final de iunie: despre perspectiva extraordinară de a scoate definitiv grupul infracţional organizat denumit PSD nu doar de la guvernare, ci din politică.
Un ministru al Justiţiei curajos, aşa cum a fost Monica Macovei, având susţinerea unui nou guvern, reformist, va acţiona aşa cum a acţionat în 1924 Gheorghe Mârzescu, cel care a interzis Partidul Comuniştilor din România, PCdR.
Odată scos de la guvernare, cu un lider pe care-l aşteaptă puşcăria şi lipsit de accesul la resursele statului, PSD va începe să se dizolve. Nu trebuie decât să i se dea un brânci final, prin scoaterea în afara legii. Aveţi curaj să faceţi acest gest istoric, domnule preşedinte Iohannis?
