Un judecător a ordonat, vineri, transferarea lui Dominique Strauss-Kahn din închisoarea Rikers Island (New York) în arest la domiciliu, într-o locuinţă temporară din sudul Manhattan, informează Mediafax.
Dominique Strauss-Kahn va ieşi din închisoare „în această seară”, după ora 21.00 GMT (24.00 ora României), a afirmat garantul său judiciar. Judecătorul precizează că acesta a fost consemnat la domiciliu „în sudul Manhattan, în apropiere de Ground Zero”, zona în care se aflau turnurile gemene distruse în atentatele din 11 septembrie.
Potrivit presei locale, fostul director general al Fondului Monetar Internaţional va locui într-un apartament al companiei de supraveghere Stroz Friedberg, care va asigura supravegherea sa la domiciliu.
Într-o primă fază, judecătorul a primit şi validat cauţiunea de un milion de dolari şi garanţia de cinci milioane de dolari cerută, dar un purtător de cuvânt al tribunalului din New York a explicat că trebuie îndeplinite şi alte condiţii, la şase zile de la arestarea lui Dominique Strauss-Kahn, la bordul unui avion care se pregătea să decoleze către Paris.
Fostul director al FMI şi soţia acestuia, Anne Sinclair, nu au găsit, vineri după-amiază, un apartament în Manhattan, potrivit site-ului de Internet al New York Post. Potrivit tabloidului, Anne Sinclair a închiriat un apartament în Bristol Plaza, în Manhattan, dar administraţia acestui imobil prestigios de pe strada 65 a anulat tranzacţia când a aflat că se va muta Strauss-Kahn.
Dar pentru William Taylor, unul dintre avocaţii lui Strauss-Kahn, „motivul pentru care planurile sale au fost schimbate este că presa a invadat primul loc” ales.
Fostul director al FMI a obţinut joi eliberarea condiţionată, sub strictă supraveghere electronică şi arest la domiciliu. El a petrecut patru nopţi la închisoarea Rikers Island, la nord-est de Manhattan, unde a primit vineri dimineaţă vizita consului Franţei.
Strauss-Kahn este acuzat că ar fi agresat-o sexual pe o cameristă a Hotelului Sofitel din Manhattan. Membrii juriului care a decis punerea sub acuzare oficială a fostului director FMI Dominique Strauss-Kahn au reţinut împotriva acestuia şapte capete de acuzare care se referă la tentativă de viol, agresiune sexuală, sechestrare ilegală şi alte infracţiuni de natură sexuală.