În perioada 20-22 mai, la Hotel Carol Parc din Bucureşti are loc Expoziţia Anuală a Designerilor Florişti „Best Flower 2011″.
La Best Flower vor participa designeri florişti consacraţi, ateliere de creaţie florala aflate la început de drum, dar şi amatorii şi pasionaţii de design floral.
În acest an, expoziţia are că temă Fashion And Flowers, designerii urmând să expună în categoria „Profesionişti” în 3 Secţiuni clasice: Buchete de mireasă, Compoziţii florale şi Aranjamente pentru interior.
Designerii şi creatorii de modă vor fi şi ei parte integrantă a evenimentului, aceştia expunând lucrări care interpretează tema florală în manieră proprie. Vor putea fi admirate creaţii semnate de Rita Mureşan, Cătălin Botezatu, Mirela Diaconu, Kinga Varga, Clara Rotescu, LKIT, Snobbish Breakfast.
Elementul de noutate al evenimentului este reprezentat de secţiunea Hobby, în cadrul căreia amatorii şi pasionaţii de design floral vor putea participa cu creaţii proprii în expoziţie.
Tot pentru prima dată, designerii participanţi vor putea juriza lucrările colegilor lor sau ai amatorilor din secţiunea Hobby, urmând că lucrarea câştigatoare să primească Premiul Special Al Designerilor Florişti.
Expoziţia va fi deschisă gratuit publicului în zilele de 21 şi 22 mai, între orele 10:00 şi 20:00. Duminică, 22 mai, începând cu ora 11:00, se va putea participa la un Atelier de Design Floral.
Din acest an, Majestatea Sa Regina Ana a României acordă Înaltul Său Patronaj tuturor ediţiilor viitoare ale expoziţiei.