Biletele de tren se vor majora cu cel puţin 10%, din cauză că Ordonanţa 36 va fi modificată printr-un alt act normativ, care va permite ajustarea tarifelor în funcţie de condiţiile de piaţă, fără să ţină cont de rata inflaţiei, relatează NewsIn.
„Din analiza proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli propus pentru anul 2011 şi având în vedere nivelul subvenţiei alocat pentru anul 2011, respectiv suma de 937 milioane lei, pentru echilibrare bugetară era necesară o nouă ajustare a tarifelor de deservire generală cu cel puţin 10%, începând din luna februarie 2011. Ordonanţa 36 urmează a fi modificată printr-un alt act normativ în sensul permiterii ajustării tarifelor în funcţie de condiţiile de piaţă, fără a ţine cont de valoarea ratei inflaţiei. Propunerea de act normativ se află în acest moment pe circuitul de avizare”, spun reprezentanţii CFR Călători.
În septembrie 2010, CFR Călători a mărit preţul biletelor cu 8%.