Guvernula promis că va lua toate măsurile pentru ca România să poată exporta gaze prin Ungaria până la sfârşitul anului 2012, conform memorandumului de înţelegere convenit de Executiv cu Comisia Europeană (CE), potrivit unui document obţinut de Mediafax.
Guvernul va trebui „să întreprindă toate acţiunile necesare pentru a se asigura că fluxul bidirecţional de gaze la graniţa cu Ungaria este stabilit până la sfârşitul anului 2012”, se arată în memorandum.
Sistemul naţional de gaze este conectat cu cel ungar prin conducta Arad-Szeged, pusă în funcţiune în octombrie 2010. Prin acest gazoduct România poate acum doar să importe gaze, însă în urma unor investiţii va fi posibil şi exportul.
„Tehnic, fluxul de gaz poate fi inversat până în 2012, astfel încât să exportăm gaze, nu doar să importam. Termenul din memorandumul cu CE a fost negociat, nu a fost impus”, au declarat pentru Mediafax surse din Ministerul Economiei.
Totodată, Executivul va trebui să prezinte, „în cel mai scurt timp posibil”, o foaie de parcus privind exportul de gaze, iar până la finele anului 2011 să elimine obstacolele legislative pentru acest obiectiv.
Un alt angajament asumat de România vizează eliminarea barierelor legislative şi tehnice referitoare la comerţul cu electricitate şi gaze la graniţă, precum şi stabilirea, până în luna decembrie, a unui sistem „intra-day” de tranzacţionare a energiei electrice şi gazelor cu Ungaria şi Bulgaria.
De asemenea, activităţile de transport al gazelor naturale şi energiei electrice trebuie să fie administrate într-o manieră „transparentă şi nediscriminatorie”. Separarea acestor activităţi va fi realizată complet până în februarie 2012, se spune în document.
Transportul gazelor şi al electricităţii este realizat de două companii de stat, Transgaz Mediaş (TGN), respectiv Transelectrica (TEL).
CE doreşte ca Transelectrica şi Transgaz să fie controlate de o altă autoritate decât cea care deţine pachetele majoritare de acţiuni la producătorii de gaze şi electricitate.
„Discuţiile dintre CE şi Guvern au fost ca transportatorii de energie şi gaze să fie trecuţi sub o altă autoritate decât cea sub care se află producătorii. Adică, Transelectrica şi Transgaz trebuie să fie controlaţi de o altă entitate decât Ministerul Economiei, care în prezent deţine pachetele majoritare de acţiuni şi la aceste două societăţi, şi la producători. O propunere a Ministerului Economiei a fost ca Transelectrica şi Transgaz să fie trecute în subordinea Guvernului”, au adăugat sursele.
Ministerul Economiei este acţionarul majoritar al Transelectrica şi Transgaz, precum şi al celor mai mari producători de electricitate, precum complexele Energetice din Oltenia, Hidroelectrica, Nuclearelectrica sau Termoelectrica.
De asemenea, Ministerul Economiei controlează şi producătorul de gaze Romgaz Mediaş, care, alături de OMV Petrom, asigură peste 90% din producţia de gaze la nivel naţional.
Memorandumul precizează că Executivul trebuie să se asigure, până în luna iunie, că autoritatea de reglementare în domeniul energetic, ANRE, va fi „puternic” indepedentă şi va dispune de mijloacele adecvate pentru a funcţiona.
CE şi-a exprimat, anul trecut, îngrijorarea în privinţa independenţei ANRE, din cauza măsurilor legislative ale Executivului din 2009.