3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialInstantaneele suferinţei nipone

Instantaneele suferinţei nipone

Fotografiile cunoscutului jurnalist Christopher Jonhson, publicate în Washington Times, New York Times, Toronto Star sau CNNgo vor fi incluse într-o expoziţie dedicată recentei tragedii din Japonia. „Clujul, mai aproape de Japonia” este un eveniment organizat de Asociaţia culturală Kesenai, care va avea loc în acest sfârşit de săptămână, la Turnul Croitorilor, în cadrul „Nopţii Muzeelor”. Expoziţia de la Cluj-Napoca va deschide şirul de vrenisaje organizate de Asociaţia Kesenai. Fotografiile vor fi expuse apoi la Bucureşti, Braşov şi Timişoara.


Campanie de sensibilizare

Instantaneele fotoreporterului canadian vor fi însoţite şi de articolele care au apărut în diferite publicaţii. Expoziţia va fi întregită de fotografii ale unor oameni obişnuiţi, care au trăit acele momente cumplite din timpul cutremurului de acum două luni şi a ceea ce a urmat. „Vrem ca prin această campanie să ne solidarizăm cu poporul nipon. Este un gest de coeziune sociala, de informare si sensibilizare a opiniei publice române, pe fundalul tragediei care a lovit recent arhipelagul. În semn de respect pentru victimele tragediei din Japonia, ne-am propus să organizăm această expoziţie de fotografii realizate în zonele afectate de cutremur şi de valurile seismice care l-au însoţit. Vom prezenta aproximativ 30 de „mărturii” în imagini, instantanee realizate atât profesionişti în domeniu, cât şi persoane obişnuite” a afirmat Mircea Mureşan, preşedintele Asociaţiei Culturale Kesenai.

 

 

Cele mai citite

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...
Ultima oră
Pe aceeași temă