17.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialHCM, cu gândul la Liga Campionilor

HCM, cu gândul la Liga Campionilor

Echipa de pe litoral şi-a adjudecat titlul cu două etape înaintea finalului de sezon şi urmează a demara pregătirile pentru o nouă participare în competiţiile europene.

 

Câştigarea titlului de către HCM Constanţa aduce de la sine o nouă prezenţă a constănţenilor în grupele celei mai importante competiţii continentale rezervată handbalului de club, Liga Campionilor. În cele cinci participări anterioare, HCM a reuşit o singură dată să depăşească faza grupelor, în sezonul 2009/2010, atunci când echipa era condusă de regretatul Zoran Kurteş. În sezonul încheiat recent, HCM a avut o şansă mare de a trece din nou de grupe, însă, la fel ca în campionat, începutul slab le-a dăunat constănţenilor. Acelaşi Nurhan Ali a spus: „Am ratat şansa de a merge şi în acest an în optimile Ligii. Am luptat contra a două echipe mai slabe, însă am avut ghinion. Dintre noi, St. Petersburg şi Bosna, s-a dus în optimi echipa mai slabă. S-a văzut acest lucru în optimi, când Chekhovskie Medvedi i-a desfiinţat practic pe cei de la Bosna. Sunt sigur că nici noi, nici St. Petersburg nu aveam o soartă aşa dură”.

În sezonul viitor, HCM nu vrea să mai facă greşelile din sezonul încheiat în Liga Campionilor. În acest scop, oficialii constănţeni au anunţat că se vor face câteva schimbări în lot. „Vor pleca de la Constanţa câţiva jucători şi vom încerca să aducem oameni pe posturile care în acest sezon nu au fost tocmai eficiente. Căutăm un inter dreapta şi un centru, precum şi un pivot pentru a acoperi golul lăsat de plecarea lui Timuszin Schuch la Veszprem. Ne bucurăm pentru Timuszin pentru că de la HCM a ajuns atât în naţionala Ungariei, cât şi la Veszprem, o echipă de calibru a Europei”, a mai spus Nurhan Ali.
HCM dă al doilea pivot de valoare Europei. Constănţenii au mai propulsat un pivot în handbalul mare de pe Bătrânul Continent. Este vorba de Milutin Draghicevic, sârbul ajuns în curtea super campioanei Germaniei, THW Kiel, după mai multe sezoane petrecute în tricoul echipei de pe litoral, unde a fost constant cel mai bun marcator.

Sâmbătă vin şi medaliile

HCM îşi va primi medaliile şi trofeul de campioană sâmbătă, la ultimul meci disputat în acest sezon pe teren propriu. Constănţenii au reuşit să îşi treacă în cont al şaselea titlu de campioni graţie finalului excelent de sezon. Totodată, gruparea de la malul mării a profitat şi de paşii greşiţi făcuţi de principalele contracandidate.

Cele mai citite

Calendarul obligațiilor fiscale pentru octombrie 2024: Ce termene importante trebuie respectate de contribuabili

În luna octombrie 2024, contribuabilii trebuie să fie atenți la o serie de obligații fiscale, conform calendarului publicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală...

Ghid rapid pentru machiajul perfect în 5 pași

Când vine vorba de machiaj, simplitatea este cheia. Dacă te grăbești dimineața sau ai un eveniment neașteptat, e important să ai o rutină rapidă...

Vis pe gheață în Sfântu Gheorghe: Contractul pentru patinoarul din oraș a fost semnat

Viitorul patinoar va fi dotat cu un centru medical și va putea găzdui turnee internaționale Ministerul Dezvoltării și autoritățile locale din Sfântu Gheorghe au semnat...
Ultima oră
00:02:44
Pe aceeași temă