Uniunea Europeană analizează posibilitatea revizuirii sancţiunilor contra regimului sirian, pentru a exercita „maximum de presiune politică posibilă” asupra preşedintelui Bashar al-Assad, a anunţat Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton, citat de AFP, anunţă Mediafax.
Numeroşi eurodeputaţi au interpelat-o pe Ashton în legătură cu absenţa numelui preşedintelui sirian Bashar al-Assad de pe o primă listă de sancţiuni europene contra unui număr de 13 oficiali sirieni.
„Nu sunt lipsită de ambiţie” în privinţa Siriei şi „vă asigur că sunt hotărâtă să exercit maximum de presiune politică posibilă asupra Siriei”, a promis ea.
„Am început cu 13 persoane direct implicate” în brutala reprimare a manifestaţiilor din Siria” şi „vom reveni asupra problemei săptămâna aceasta”.
„Cine împiedică, în Europa, punerea lui al-Assad pe listă? Care sunt ţările care împiedică, acum, Uniunea să adopte singura hotărâre posibilă? Spuneţi-o!”, i s-a adresat liderul grupului Verzilor, Daniel Cohn-Bendit.
„În Siria va exista o soluţie doar după ce al-Assad va dispărea de la putere. Este clar, deci, că al-Assad şi toată familia sa trebuie puşi pe listă, nu mâine, ci astăzi”, a apreciat el.
„Dacă acest lucru este imposibil pentru că trebuie unanimitate, trebuie spus cine o împiedică, trebuie spus, pentru ca să existe o dezbatere adevărată în Europa”, a subliniat acesta.
Liderul grupului liberal-democrat, Guy Verhoftsadt, a apreciat că sancţionarea a 13 oficiali este un act „ridicol”.
„Să fim cinstiţi, Siria este un Tiananmen arab”, iar Bashar al-Assad este, în prezent, „cel mai brutal dictator din lume”, a subliniat el.
Fratele mai mic al preşedintelui sirian, Maher, comandantul Gărzii Republicane, se află pe lista celor 13 oficiali sirieni sancţionaţi marţi de Uniune, pentru rolul lor în reprimarea oponenţilor regimului.
Sancţiunile contra celor 13 oficiali sirieni prevăd o blocare a averilor acestora şi interzicerea accesului în ţările Uniunii. Bruxelles-ul a mai hotărât blocarea cooperării sale şi un embargo asupra armelor.