Toate studiile universitare sau de licență ale lui Mihai Tudose, fost ministru al Economiei și, în prezent, premier desemnat, nu au nicio legătură cu domeniul economiei, a explicat, miercuri, Sabin Orcan, directorul editorial al ziarului România Liberă, la B1 Tv.
"Toate studiile lui Mihai Tudose n-au nicio legătură cu Economia, unde a fost ministru. E doctor în Științe Militare, asta era necesar dacă voia să fie ministru al Apărării sau ministru de Interne", a explicat Sabin Orcan.
Mari semne de întrebare ridică și miniștrii care ar urma să facă parte din echipa premierului Tudose. De exemplu, Teodor Meleșcanu este propus, din nou, ca ministru de Externe, deși despre acesta se spune că a fost ofițer acoperit. "Liviu Turcu, fost șef al spionajului ronânesc din Occident, a afirmat despre Meleșcanu că ar fi fost ofițer în Direcția de Informații Externe, sub acoperire de diplomat", a subliniat Sabin Orcan.