6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialJihad în Germania

Jihad în Germania

Pentru mulţi tineri musulmani din Germania, Al Qaida şi ideologia islamistă se dovedesc a fi mai apetisante decât democraţia. Annual, 60 de islamişti germani iau drumul Pakistanului, unde au parte de antrenamente teroriste, scrie săptămânalul Der Spiegel. De curând, serviciile secrete germane au dejucat planurile unei celule Al Qaida.

„Teroriştilor le este suficient să aibă noroc o singură dată – statul trebuie să aibă noroc mereu” – conţinutul acestui mesaj transmis fostei premiere britanice Margaret Thatcher de către şeful grupării teroriste irlandeze IRA este astăzi la fel de actual ca în 1984 – cea mai recentă dovadă fiind arestarea, la Düsseldorf, a trei tineri musulmani, acuzaţi de autorităţile germane că ar fi plănuit un atentat cu bombă într-o staţie de autobuz sau un autobuz din oraş.

Serviciile secrete ascultau telefoanele celor trei de mai multe săptămâni, în apartamentele lor fuseseră instalate microfoane, iar computerele potenţialilor terorişti erau de asemenea supravegheate. Cu ajutorul unui manual editat de Al Qaida, cei trei, marocanul Abdeladim el-K., germanul de origine marocană Jamil S., electrician, şi elevul germano-iranian Amid C. începuseră construcţia unei bombe – care s-a dovedit însă a fi mai dificilă decât preconizaseră cei trei: una dintre componente, un simplu aprinzător de grătar, avea o altă compoziţie chimică decât aprinzătorul descris în manual. Într-o germană stricată, Abdeladim s-a plâns într-una din zile de greutăţile întâmpinate: „Bomba nu este atât de dificilă ca detonatorul, pentru că detonatorul este mai periculos decât bomba”. Două zile mai târziu s-a discutat posibilul loc de amplasare al bombei – teroriştii amatori nereuşind să cadă de acord dacă o să o pună într-un autobuz sau într-o staţie.

Procuratura germană a decis să nu mai aştepte, şi pe 29 aprilie i-a arestat pe cei trei. Abddeladim, în vârstă de 29 de ani, era conducătorul celulei, pe care o înfiinţase în urma unui antrenament prelungit într-un lagăr terorist din Afghanistan. Acolo îl întâlnise pe Atiyah Abd-al Rahman, membru al elitei Al Qaida, care îl numise pe Abdeladim omul principal al facţiunii Al Qaida din zona Rhein-Ruhr. Amid C., mezinul celulei, avea doar 19 ani şi era în pragul bacalaureatului.

De la marijuana la bombe

Informaţiile care au dus la deconspirarea celulei din Düsseldorf le-au parvenit procurorilor germani de la Ahmad Sidiqi şi, mai ales, Rami Makanesi, doi foşti membri ai programului de educaţie teroristă din Pakistan. Makanesi, născut la Frankfurt, este fiul unui sirian care a făcut comerţ cu maşini în Germania şi România. După divorţul părinţilor săi, când Makanesi avea doar 12 ani, acesta a început să consume marijuana şi haşiş, dar numai doi ani mai târziu a trecut la cocaină. După diverse probleme cu poliţia şi terminarea unui liceu profesional, Makanesi a participat, în 2007, la un seminar ţinut de un cleric musulman ultra-conservativ. În acel moment, viaţa sa a luat alt curs; Makanesi a renunţat la droguri, şi puţin timp mai târziu s-a căsătorit cu o germană nativă, convertită la islam. În 2009, tânărul a scăpat de sub supravegherea poliţiei, care îl considera periculos din cauza asocierii sale cu alţi islamişti, şi a fugit în Pakistan, în provincia Waziristan.

Acolo a descoperit că viaţa de terorist şi insurgent nu este atât de simplă; Makanesi, care cântărea 125 de kilograme, a fost pus să târască rachete anti-aeriene pe dealurile din împrejurimi, gruparea sa pregătindu-se de o luptă împotriva armatei pakistaneze. Spatele şi genunchii îl dureau îngrozitor pe tânărul luptător, care a fugit împreună cu ceilalţi membri ai grupării sale după ce forţele pakistaneze s-au dovedit net superioare, gonindu-i pe terorişti din zonă. Unul din liderii Al Qaida din orăşelul Mir Ali, unde Makanesi şi alţi combatanţi s-au retras după lupta pierdută, l-a însărcinat pe acesta să strângă fonduri pentru Al Qaida în Germania. Makanesi a fost de acord, însă a fost arestat la Islamabad, de unde vroia să zboare la Hamburg, oraşul său natal, şi a povestit anchetatorilor germani tot ce ştia – inclusiv numele altor persoane pe care le întâlnise în timpul antrenamentelor teroriste, care au fost ulterior arestate în Germania.

Numărul voluntarilor terorişti creşte de la an la an

Conform serviciilor secrete germane, în ultimii 10 ani, mai mult de 220 de persoane stabilite în Germania au participat la antrenamentele teroriste din Pakistan – jumătate dintre aceştia întorcându-se în Europa. Numai în 2009, peste 130 de persoane erau înscrise pe listele de voluntari şi aşteptau să plece la antrenament. Makanesi a declarat anchetatorilor că în lagărul de antrenament de la Mir Ali „veneau atâţia voluntari încât era greu să li se găsească un loc unde să stea”. De asemenea, finanţele erau o problemă, recruţii primind o sumă extrem de mică de la un emir local – sumă cu care nu puteau „nici măcar să îşi cumpere o bucată de carne”, a spus tot Makanesi.

Grupurile de terorişti operează astăzi mai mult sau mai puţin autonom, ca cel din Düsseldorf – ceea ce îngreunează urmărirea lor de către serviciile secrete.  Mai mult de atât, mulţi terorişti nici măcar nu sunt afiliaţi unei celule – cum este cazul lui Arid U., care a împuşcat în martie doi soldaţi americani pe aeroportul din Frankfurt.

Prin urmare, serviciile secrete speră în continuare să aibă noroc în fiecare zi. Iar teroriştii speră să aibă noroc măcar o dată.

Cele mai citite

Record de produse contrafăcute, confiscate de oficialii vamali europeni

China rămâne principalul furnizor de produse contrafăcute Oficialii vamali europeni au confiscat un număr de record de produse contrafăcute în 2023, potrivit unui raport recent...

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Ioan Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI

Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că...

Este oficial: Republica Moldova are ca obiectiv strategic integrarea în Uniunea Europeană

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic pentru Chișinău,...
Ultima oră
Pe aceeași temă