17.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialSezon perfect pentru CSV Tomis

Sezon perfect pentru CSV Tomis

Constănţencele au reuşit să cucerească titlul naţional şi Cupa României, la finalul celui mai bun sezon din istoria clubului de pe litoral.

 

Timp de trei sezoane, echipa de volei feminin CS Volei 2004 Tomis Constanţa s-a luptat pentru trofeele voleiului românesc, însă a trebuit să se mulţumească cu locul secund. Aşteptarea suporterilor echipei de pe litoral a luat sfârşit în acest sezon. Tomitanele au reuşit un sezon aproape de perfecţiune şi au câştigat ambele competiţii interne, Divizia A1 şi Cupa României. Ultimul trofeu şi l-au trecut în cont la finalul săptămânii trecute, când au învins, la Chiajna, marea rivală din acest sezon, Ştiinţa Bacău.

Preşedintele formaţiei constănţene, Cristian Zgabercea, a vorbit despre performanţele reuşite în acest sezon, precum şi despre rivala echipei de pe litoral. „A fost fost un sezon perfect, în care am câştigat atât Cupa, cât şi campionatul. Suntem foarte fericiţi şi sper ca acesta să fie doar începutul pentru echipă. În toamnă vom debuta în Champions League şi trebuie să începem încă de pe acum pregătirile pentru o competiţie ce se anunţă extrem de grea. Felicit echipa din Bacău, are un joc foarte bun, este o echipă aşezată şi pot spune că ne-a fost foarte greu să le avem ca adversare în aceste finale. De acum ne va fi mult mai greu, pentru că întotdeauna este mai greu să te menţii în vârf decât să ajungi. Noi vom încerca să rămânem la acest nivel”, a spus acesta.

În rândul tomitanelor cuvântul de ordine este fericire. Diana Neaga a exprimat în câteva cuvinte parcursul sezonului şi ceea ce înseamnă pentru echipă câştigarea eventului.

„Sunt foarte fericită, pentru că o dată cu venirea mea la Constanţa am făcut un pas foarte mare şi munca depusă în acest an cred că s-a văzut pe acest final de campionat. La început nimeni nu ne băga în seamă, toată lumea vedea alte echipe în finală, dar pentru noi a fost foarte bine acest lucru, că am fost lăsate să ne pregătim. Se pare că în campionatul nostru nu este nevoie de mari nume de jucătoare, ci de multă muncă”, a spus jucătoarea echipei de pe litoral.

Urmează Liga Campionilor

CS Volei 2004 Tomis şi-a făcut apariţia în voleiul continental în urmă cu două sezoane, când ajungea până în sferturile de finală ale Cupei CEV. Anul trecut, tomitanele au evoluat în aceeaşi competiţie, însă cu mai puţin succes. Noul sezon aduce constănţencelor o provocare mult mai mare. Gruparea de la malul mării va evolua în Liga Campionilor, cea mai puterncică întrecere continentală rezervată echipelor de club.

2 trofee a câştigat CSV în acest sezon, primele din istoria clubului.

Cele mai citite

Ai nevoie de un credit avantajos? Află de ce să apelezi la un broker de credite

Când veniturile nu îți permit achiziția unor bunuri de valoare sau dezvoltarea unui business, creditele sunt cea mai bună opțiune. Dar cum faci să...

Mark Rutte, noul lider NATO, promite sprijin pentru Ucraina: Nu mă tem de rezultatul alegerilor din SUA

Rutte a declarat că ar putea colabora cu oricare dintre candidații la Casa Albă Noul șef al NATO, Mark Rutte, și-a exprimat marți sprijinul ferm...

Armata libaneză își repoziționează trupele în sudul țării

Armata libaneză îşi repoziţionează trupele în sudul ţării, a declarat pentru AFP un responsabil militar libanez, într-un moment în care Israelul a stabilit o...
Ultima oră
00:02:44
Pe aceeași temă