În cadrul unui interviu acordat televiziunii publice, preşedintele României Traian Băsescu a declarat că România este stabilă din punct de vedere economic, dar că abia în 2012 se va simţi creşterea şi în buzunarele românilor.
„Sutem stabilizaţi, reluăm creşterea economică şi nu se va simţi în buzunare anul acesta. Probabil, şi spun, probabil, în 2012, se va simţi pentru fiecare salariat, dar România riscă să alunece din nou acolo unde a alunecat cât a fost nesăbuită. Suntem pe o platformă sigură de pe care ne putem relua creşterea economică sau dacă, aşa cum analiştii deja încep să anticipeze, este posibilă o reizbucnire a crizei. Suntem pregătiţi, de data aceasta, să-i facem faţă”, a declarat preşedintele.
În ceea ce priveşte acordurile preventive cu FMI şi cu UE, Băsescu a declarat că nu ne vom atinge de acei bani până la sfârşitul anului, dacă lucrurile merg „aşa cum merg acum”.
„Nu vom avea nevoie să luăm nici banii de la FMI, nici de la UE dacă lucrurile merg aşa cum merg acum. Putem trage oricând 3,1 miliarde de euro de la FMI şi 1,3 miliarde de la UE dar, categoric, nu vom avea nevoie să luăm de la ei”, a spus acesta.