Îmbunătăţirea managementului în regiile şi societăţile de stat, indiferent dacă înregistrează sau nu profit, reprezintă prioritatea zero a anului 2011, susţine preşedintele Traian Băsescu.
‘Faptul că un Romgaz, un Transgaz, Hidroelectrica sau ştiu eu ce altă companie cu capital majoritar de stat înregistrează profit nu spune mare lucru, pentru că a înregistra un profit de o sută de milioane când tu ai potenţial să obţii un profit de 500 de milioane intră în aceeaşi categorie cu managerii cărora nu le pasă de arierate. Deci îmbunătăţirea managementului în regii şi în societăţile de stat este prioritatea zero a anului 2011’, a afirmat şeful statului, sâmbătă, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni, citată de Agerpres.
El a precizat că, încă de acum două săptămâni, a cerut Ministerului Finanţelor Publice o situaţie privind acest sector în perioada 2007-2010, care să-i fie trimisă şi lui, dar şi Guvernului.
‘De atlfel, puteţi avea şi confirmarea de la Ministerul de Finanţe. Încă de acum două săptămâni am cerut Ministerului de Finanţe o situaţie care să fie transmisă Guvernului, dar şi mie, pentru informarea mea, din care să rezulte ce s-a întâmplat în perioada 2007-2010 – dacă au crescut arieratele, dacă a crescut numărul de personal, dacă au crescut stocurile. Şi când mă refer la stocuri, nu mă refer întâmplător. De regulă, se fac achiziţii de clanţe la regii care se ocupă, ştiu eu, de cu totul altceva, dar se serveşte clientela politică. Deci, este esenţial să vedem cum au evoluat stocurile din 2007 şi până la sfârşitul lui 2010, cum a evoluat situaţia arieratelor, cum a evoluat situaţia personalului, pentru că nu au fost perioade în care să fi crescut activitatea şi care să justifice creşteri de personal sau creşteri de stocuri’, a spus Băsescu.
Şeful statului a mai spus că, în cel mai scurt timp, raportările bilanţurilor companiilor de stat şi regiilor autonome vor fi trecute la Ministerul Finanţelor, cu informarea şi a miniştrilor de resort.
‘Constatând că menţinerea companiilor de stat şi a regiilor autonome cu raportarea la ministerele de resort nu duce la un bun control al evoluţiilor financiare şi a sănătăţii lor, din punct de vedere financiar, în cel mai scurt timp, acestea vor fi trecute din punct de vedere al raportării bilanţurilor la Ministerul de Finanţe şi, desigur, cu informarea ministerului de resort