Aparent, fanii Apple vor mai avea de aşteptat lansarea următorului model de iPhone. Potrivit site-ului Mashable, există un zvon conform căruia iPhone 5 ar putea apărea în luna septembrie a acestui an, sau la începutul anului viitor.
Iniţial se credea că Apple va dezvălui noul gadget în luna iunie, la Worldwide Developers Conference (WWDC). Amânarea ar putea fi datorată lansării modelului de iPhone 4 conceput pentru reţeaua Verizon, care ar putea aduce 100 de milioane de potenţiali clienţi.
Când Apple a anunţat data evenimentului WWDC, vicepreşedintele departamentului de marketing al companiei a făcut un anunţ surprinzător. Acesta nu a pomenit nimic de lansarea vreunui dispozitiv nou, dar, în schimb, a declarat că „la conferinţa de anul acesta Apple va dezvălui viitorul iOS şi Mac OS”.
Faptul că Apple nu a comandat încă componentele necesare producţiei iPhone 5 a alimentat zvonul. De regulă, compania îşi comandă componentele cu şase luni în avans. Lansarea ar putea avea loc în septembrie sau octombrie, după începerea noului an fiscal (25 septembrie).
Şi mai multe zvonuri…
Procesor mai mare, cameră mai bună, chip pentru plăţi wireless, carcasă de aluminiu… acestea sunt numai câteva din sumedenia de zvonuri legate de iPhone 5 care circulă pe internet.
Potrivit publicaţiei Time, se presupune că noul telefon va dispune de tehnologia NFC (n.r. – Near Field Communications), prin intermediul căruia vor putea fi efectuate plăţi prin apropierea gadgetului de un dispozitiv special. Apple speră în acest fel că va da tonul unui nou trend, implementarea unui astfel de chip fiind îndelung aşteptată.
În 2010 Apple a angajat un expert NFC (near field communication – tehnologie care permite schimbul de date între terminale aflate la distanţe mici), Benjamin Vigier, şi a obţinut o serie de brevete legate de această tehnologie, sugerând că iPhone 5 va avea incorporat un cip NFC. Brevetele indică în direcţia unor servicii precum iPay, iPay şi iCoupons, dând de bănuit că cei de la Apple au de gând să creeze un portofel virtual.
Se speculează, de asemenea, că iPhone 5 nu va avea un design foarte diferit de predecesorul său. Totuşi se crede că partea din spate va trece de la sticlă la metal, adoptând stilul noilor MacBook Air. Telefonul ar putea avea, de asemenea, un ecran mai mare, datorită marginilor mai subţiri.
O dezvăluire foarte importantă a făcut-o directorul Sony, Howard Stringer. Acesta, în timpul unei conferinţe despre daunele provocate de cutremurul din Japonia fabricilor Sony, a anunţat producţia unui senzor optic destinat Apple ar putea fi întârziată.
Astfel, există posibilitatea ca Apple să nu mai folosească senzorii de imagine OmniVision de 5 megapixeli, ci să aleagă să implementeze senzorii Sony care au 8 megapixeli.
Un alt zvon, mai puţin credibil, este acela al folosirii unei tastaturi fizice. Multe dispozitive bazate pe sistemul Android folosesc cu succes această tehnologie, având monopol asupra pieţei. Dacă Apple ar opta pentru acest sistem, probabil că va o va face sub forma unui accesoriu.
Există chiar şi posibilitatea ca noul iPhone să poată recunoaşte atât vocea utilizatorului, cât şi faţa acestuia.
Polar Rose, o firmă specializată în programare de recunoaştere facială, a fost cumpărată de către Apple în septembrie. În acel moment existau speculaţii în legătura cu folosirea acelei tehnologii pentru îmbunătăţirea unor servicii precum Aperture şi iPhoto, dar acum există posibilitatea ca ea să fie folosită şi în crearea noului iPhone. Integrarea posibilităţii de recunoaştere facială în iPhone 5 ar putea da naştere unui dispozitiv care-şi cunoaşte „stăpânul”, şi care ar putea să deblocheze telefonul numai pentru acesta, sau care ar putea să-i eticheteze pe membrii familiei în poze.
În aprilie 2010 compania a achiziţionat Siri, aplicaţie care oferă răspunsuri pentru întrebări scrise sau rostite de către utilizatori. Iniţial, Siri oferea informaţiii despre restaurante, programul cinematografelor, etc. dar, la numai câteva luni, Apple a modificat aplicaţia în aşa fel încât să integreze răspunsurile oferite de Wolfram Alpha, un motor de căutare revoluţionar care oferă răspunsuri factuale, având la dispoziţie peste 50.000 de tipuri de algoritmi.
Piesa de rezistenţă
Puterea grafică, dar şi cea de procesare, a noului iPhone ar putea fi mult mai mare decât cea a iPhone 4. Potrivit Mashable, telefonul ar putea fi capabil să redea clipuri în High Definition (1080p). Un procesor grafic dual-core de tipul A4 ar putea fi incorporat în iPhone 5, alături de o unitate de procesare dual-core.
Intimitate
Recent, Apple a fost cauza unui scandal enorm. Cercetătorii americani au descoperit că smartphonurile iPhone şi tabletele iPad (3G) înregistrează pe ascuns fiecare mişcare pe care o face utilizatorul său.
Astfel, telefonul ştie în fiecare moment unde mergi şi salvează orice detaliu într-un fişier secret numit „consolidated.db,”. Aceste informaţii sunt transmise în calculatorul utilizatorului când cele două dispozitive sunt conectate. iPhone 5 se pare că nu va mai avea această problemă, deoarece fişierul cu pricina nu va fi prezent în dispozitiv.