Societatea mixtă Sovromquarţit a fost placa turnantă prin care sovieticii au pus mâna pe materialul radioactiv din zona Ştei.
Una dintre modalităţile prin care URSS a jefuit România a fost crearea societăţii „Sovromquarţit”, firmă, i se zicea, sovieto-română, dar în realitate era doar sovietică. Ea se ocupa de exploatarea uraniului descoperit de geologi la Băiţa (Ştei), în judeţul Bihor, localitate de pe traseul Oradea-Beiuş. Şi, drept răsplată pentru generozitea Guvernului comunist român de-a le-o încredinţa, sovieticii au numit aşezarea ce apărea în jurul minelor de uraniu, „Oraşul Dr. Petru Groza”, după numele primului premier român instalat de comunişti.
„Minunat!” şi-au zis guvernanţii, frecându-şi mâinile de bucurie şi mândrie… Am vizitat această localitate pe la sfârşitul anilor 1950, în calitate de corespondent România liberă pentru Bihor şi am ajuns acolo chiar în momentul în care un tren lung cu vagoane de marfă, încărcat cu minereul de uraniu scos din mină, era trimis în URSS. Fiecare vagon avea ca paznici soldaţi sovietici înarmaţi. Nimeni nu i-a avertizat de riscul radiaţiilor.
Ce făcea Sovromquarţit
Istoricul Florian Banu analizează pe larg, în volumul său excepţional, „Asaltul asupra economiei României” – de la Solagra la Sovrom (1936-1956), situaţia „Sovromurilor” din România. Noi ne vom opri azi la activitatea „Sovromquarţit”. Conform autorului amintit, ţara nostră a livrat, în perioada 1952-1960, o cantitate impresionantă, de 17.288 tone, uraniu-metal. Sovieticii au refuzat însă, cu încăpăţânare, asistenţa tehnică pentru construirea, pe teritoriul nostru, a unei uzine proprii de preparare a minereului respectiv. Legat de acest aspect chiar Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a supărat foc, pentru că sovieticii „nouă nu ne-au dat utilaje pentru extragerea uraniului”. Şi tot el afirma, legat de exploatarea uraniului din Băiţa, faptul că, la nivelul consumului de atunci al energiei din România, întreaga cantitate de uraniu produsă şi livrată ar fi însemnat o rezervă de 100 de ani, „dar, dacă luăm în considerare şi produsele ce rezultă din uraniu, cred că ar ajunge pentru 1.000 de ani. Aceasta, în condiţiile în care o centrală de 500 MW are nevoie de 100 de tone la încărcare şi, apoi, pentru fiecare an, de 70 de tone. Ar fi fost cea mai mare rezervă energetică a ţării noastre”, a spus liderul comunist din România.
Cât a pierdut România din afacere
Între 1945 şi 1955, costul lucrărilor geologice a fost de 262 milioane lei, sumă ce, după 1956, a ajuns la 520 milioane de lei. Totul a fost în cârca statului român şi, prin „Sovromquarţit”, în folosul URSS. Istoricii au calculat că, dacă statul român ar fi încasat beneficiile prin vinderea acestui minereu livrat pe piaţa liberă, ar fi avut un câştig de circa 2.188 milioane lei. Iar dacă statul român nu ar fi fost obligat să plătescă uraniul la preţuri fixe, impuse de sovietici, atunci, după preţul mondial, ar fi câştigat 2,18 miliarde lei.
