5 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSpecialNea Mitică, în război cu televiziunile

Nea Mitică, în război cu televiziunile

Rămasă cu cinci pachete cu meciuri nevândute pentru următoarele trei sezoane fotbalistice şi cu o pagubă de aproximativ 50 milioane de euro, Liga Profesonistă de Fotbal a trecut la ameninţări la adresa televiziunilor.

„Dacă nu se vând nici acum cele cinci pachete, vom face noi o platformă TV (n.r. – în sistem pay per vyew), pe care vom încerca să o punem în funcţiune din februarie”, a promis şeful LPF. Mai mult, nea Mitică a anunţat că, la meciurile ale căror drepturi de televizare n-au fost cumpărate, nu va avea acces niciun post de televiziune, nici pe stadion, nici la conferinţele de presă, iar televiziunile nu vor putea transmite nici măcar un rezumat de la respectivele confruntări. În plus, pentru ca pedeapsa să fie totală, Mitică Dragomir a decis ca niciun finanţator, fotbalist, angajat sau apropiat al cluburilor să nu aibă voie să participe la vreun show, conferinţă de presă sau discuţie vizavi de meciul care nu va fi televizat.

„Cel care va îndrăzni să facă aşa ceva va suporta o amendă de zece miliarde de lei vechi, bani care vor fi împărţiţi celorlalte cluburi”, a ameninţat Dumitru Dragomir.

În acest fel, nea Mitică speră să forţeze mâna televiziunilor să cumpere cele cinci pachete cu suma pe care o pretinde forul pe care-l conduce , dar s-ar putea să aibă parte de noi surprize.

Mai întâi, în condiţiile în care spectacolul pe care îl oferă fotbalul românesc este de calitate din ce în ce mai slabă, se naşte întrebarea: cine va scoate bani din buzunar pentru a urmări meciurile neinteresante la televizunea LPF? Apoi, cine va fi dispus să plătească pentru a-i vedea pe şefii cluburilor cum, clasic deja, dau vina pe arbitraje şi pe antrenori, pentru jocul prost al echipelor? Există însă şi o serie de posibile părţi bune.

De pildă, n-ar fi exclus ca în cazul în care nu vor mai avea posibilitatea să urmărească la TV multe dintre meciurile din Liga I, decât contra cost, suporterii să revină pe stadioane în număr din ce în ce mai mare pentru a-şi încuraja echipele favorite.

De asemenea, poate că fără posibilitatea de a-şi mai face publicitate fiind prezenţi la tot felul de emisiuni la TV, şefii de cluburi, tehnicienii şi jucătorii vor avea mai mult timp să se ocupe efectiv de îmbunătăţirea jocului echipelor din Liga I, iar peste trei sezoane fotbalul românesc va conta din nou în Europa.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă