-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialBotiş, la un pas de anchetă penală

Botiş, la un pas de anchetă penală

Ancheta ANI a fost declanşată în urma informaţiei că soţia ministrului Muncii era consilieră la o asociaţie care gestiona un proiect cu bani europeni, legat de piaţa forţei de muncă. Mai mult, sediul asociaţiei era, în acte, la locuinţa soţilor Botiş.

Acum ies însă la lumină şi alte amănunte. Asociaţia „Parteneriat Euroactiv” din Bistriţa a fost înfiinţată în 2007, iar printre fondatori se afla şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud, al cărei director executiv era în acea perioadă chiar Ioan Botiş. Actul constitutiv al asociaţiei a fost schimbat în septembrie 2010, eliminând AJOFM din structura membrilor fondatori.

Mai mult, tot atunci au fost introduse în obiectul de activitate al firmei informarea, consilierea profesională şi medierea muncii; formarea profesională, consultanţă şi asistenţă, selectarea şi plasarea forţei de muncă pe piaţa internă şi externă, servicii de asistenţă şi incluziune socială, printre altele. Înregistrarea modificărilor a fost făcută însă abia în noiembrie 2010, aşadar la momentul depunerii cererii de finanţare pentru programul UE, în 19 septembrie, asociaţia nu putea desfăşura activităţile prezentate în proiect.

Modificările au fost făcute de Alina Căpraru, care nu era doar persoana împuternicită să reprezinte asociaţia la judecătorie, ci şi consiliera de presă a lui Botiş.

Mai mult, în proiectul „Şansă la demnitate”, finanţat din fonduri UE, se prevedea şi închirierea unei „săli de curs” pentru o perioadă de şase luni. Spaţiul a fost găsit chiar la adresa la care figurează domiciliul soţilor Botiş, dar nu a fost închiriat pentru şase luni, ci pe patru ani, pentru 5.500 de lei pe lună. Contractul a fost încheiat între SC Mobil Construct SRL, al cărei administrator este Ligia Botiş, şi Asociaţia „Parteneriat Euroactiv.” Botiş a prezentat însă o notificare de reziliere a contractului, care intra în vigoare la numai o zi distanţă de încheierea lui. Notificarea nu are însă număr de înregistrare şi nici confirmare de primire din partea asociaţiei şi nici nu a fost înregistrată în evidenţele ANAF şi Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale.

Inspectorii ANI contrazic astfel afirmaţiile lui Botiş de săptămâna trecută potrivit cărora nu ar fi încasat chirie, între soţia sa şi asociaţia bistriţeană fiind încheiat un contract de comodat (gratuit). Practic, Ligia Botiş a încheiat un contrat în valoare totală de aproximativ 60.000 euro.
Din raportul de evaluare mai rezultă că cererea de finanţare a proiectului a fost depusă în septembrie 2010 – la două săptămâni după ce Botiş devenea ministru – şi aprobată în octombrie anul trecut.

Fostul ministru al Muncii riscă între 6 luni şi 5 ani de închisoare.

Investigaţia ANI

Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au stabilit că fostul ministru al muncii, Ioan Nelu Botiş,  este vinovat de conflict de interese şi au cerut Direcţiei Naţionale Anticorupţie să înceapă o anchetă.

Ioan Botiş a demisionat din funcţie, săptămâna trecută. El a luat această decizie după ce a avut  o nouă discuţie cu premierul Emil Boc în care acesta i-a sugerat renunţarea la funcţie în contextul scandalului izbucnit legat de angajarea soţiei sale într-un proiect european. 

Potrivit comunicatului ANI, inspectorii agenţiei au stabilit că există „indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către IOAN-NELU BOTIŞ, în calitate de Ministru în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 din Codul Penal al României”.

Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu, săptămâna trecută, cu privire la posibila nerespectare de către Botiş, în perioada exercitării mandatului de Ministru al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a regimului juridic al conflictelor de interese.

Monica Bonea
Monica Bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...
Ultima oră
Pe aceeași temă