Modul în care a ajuns antrenor actualul tehnician al echipei Real Madrid, Jose Mourinho, proaspăt câştigător a patru cupe naţionale în patru ţări diferite, ar trebui luat drept model de mulţi oficiali ai federaţiilor sportive din întreaga lume. Şi mă refer la forurile din acele ţări care nu au suficienţi bani să-şi cumpere de-a gata tehnicieni de valoare, cum este România, de pildă.
Povestea lui Mourinho este bine cunoscută. Fiu al unui portar portughez, Jose Mourinho a jucat un pic de fotbal, fără a reuşi să înscrie mai mult de 15 goluri în cariera de jucător. Marele său noroc a fost că, proaspăt învăţăcel în ale antrenoratului, a fost translatorul vestitului Sir Bobby Robson pe vremea când acesta a antrenat în Portugalia. Cu o inteligenţă care nu-i poate fi contestată, Jose Mourinho a ştiut să fure meserie de la lordul englez şi, în mai puţin de zece ani, a reuşit să ajungă unul dintre cei mai valoroşi tehnicieni ai lumii. Cu portughezul pe banca tehnică, Real Madrid a câştigat ediţia din acest an a Cupei Regelui, pentru a 18-a oară în istorie şi pentru prima oară din 1993, asta după ce, înainte, Mourinho câştigase Cupa Portugaliei cu FC Porto în 2003, Cupa Angliei cu Chelsea Londra în 2007 şi Cupa Italiei cu Internazionale Milano în 2010. Singura finală de cupă naţională pierdută de Mourinho a fost în 2004, atunci când FC Porto a pierdut în faţa echipei Benfica Lisabona. Iar acestea sunt câteva dintre reuşitele tehnicianului.
Prin urmare, în loc să cheltuiască milioane de euro încercând fie să aducă tot felul de antrenori de mâna a doua din străinătate, fie să acorde credit unui număr semnificativ de foşti jucători, mai mult sau mai puţin de valoare (asta oricum nu contează deoarece este de notorietate că un fost jucător de geniu, indiferent de disciplină, rare ori va fi la fel de bun şi ca tehncian), şefii din fotbalul românesc mai bine ar „creşte” antrenori pe modelul lui Mourinho. Finanţatori de cluburi sau chiar boşi din FRF n-ar fi rău ca să „planteze” câte un „puiet” pe lângă antrenorii valoroşi din propria grădină, cum ar fi Mircea Lucescu, de pildă. Iar modelul ar fi bine să se extindă şi la alte sporturi unde lipsa tehnicienilor de valoare devine din ce în ce mai dramatică. Vezi gimnastică, unde fără cuplul Bellu-Bitang echipa feminină se îndrepta spre prăpastie.