7 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSportInspecția Judiciară a făcut public planul controalelor pe care le va efectua...

Inspecția Judiciară a făcut public planul controalelor pe care le va efectua la parchete

Inspecția Judiciară a publicat, marți, planul de control la parchete, pentru anul 2017. Printre instituțiile vizate sunt și Direcția Națională Anticorupție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, vor fi efectuate controale privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de către conducerea parchetelor, ce decurg din legi și regulamente, precum și respectarea normelor procedurale și regulamentare de procurori și personalul auxiliar de specialitate de la parchetul de pe lângă o curte de apel și parchetele arondate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție — Structura centrală.


Citește și: Ministrul Justiției, Tudorel Toader: Nu s-au mai făcut evaluări la DNA de 10 ani. Auditul l-am solicitat înainte de schimbarea Guvernului. Ancheta își urmează cursul firesc. Inspecția Judiciară a declanșat procedura

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, luni dimineața, la sediul instituției, că nu a mai fost făcută o evaluare a activității Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din anul 2007. În ceea ce privește presupusele înregistrări în care Laura Codruța Kovesi ar amenința procurorii, el a afirmat că „ar fi regretabil” dacă informațiile din spațiul public sunt adevărate.


De asemenea, vor fi efectuate controale tematice privind verificarea măsurilor luate de către procurori și conducerile parchetelor în vederea soluționării dosarelor mai vechi de 5 ani, precum și verificarea măsurilor luate de procurori pentru soluționarea dosarelor mai vechi de 2 ani, inclusiv recuperarea prejudiciilor și aplicarea confiscării extinse, care au ca obiect următoarele infracțiuni: evaziune fiscală, spălare de bani, contrabandă, corupție, infracțiuni silvice și contra mediului, conflict de interese.

În plus, se vor face verificări în legătură cu practica parchetelor privind renunțarea la urmărirea penală și modul de soluționare a dosarelor mai vechi de 2 ani având ca obiect infracțiuni contra persoanei ca urmare a culpei medicale. Alte aspecte avute în vedere la controalele de fond ale Inspecției Judiciare: verificarea organizării și coordonării eficiente a activității, a comportamentului și comunicării, a asumării responsabilităților și a aptitudinilor manageriale — repartizarea procurorilor pe sectoare de activitate, repartizarea personalului auxiliar de specialitate și a celorlalte categorii de personal, repartizarea echilibrată a lucrărilor, dotarea tehnico — materială și informatică, condițiile în care procurorii, personalul auxiliar de specialitate și personalul contractual își desfășoară activitatea.

Totodată, sunt verificate comportamentul și comunicarea cu procurorii, lucrătorii de poliție judiciară, specialiștii, personalul auxiliar, personalul contractual, judecătorii, justițiabilii, ceilalți participanți la procesul penal și alte instituții; relația cu mass-media, asigurarea accesului la informațiile de interes public din cadrul parchetului și transparența actului de conducere; respectarea principiului repartizării pe criterii obiective a cauzelor.


Citește și:  VIDEO. Cererea șefei DNA privind revocarea a doi procurori, discutată în ședința CSM de marți. Doru Țuluș și Mihaela Moraru susțin că nu cunosc motivele Laurei Codruța Kovesi

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va discuta, în ședința de marți, cererea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, privind revocarea din funcție a procurorilor Doru Țuluș și Mihaela Moraru Iorga, dar și solicitările de încetare a activității formulate de anchetatorii Adrian Țîrlea și Doru Văcaru.


Verificarea aptitudinilor manageriale urmărește: activitatea de planificare pe termen scurt, mediu și lung; atribuții de ordin organizatoric (organizarea activității de urmărire, organizarea activității judiciare, organizarea activității de primire în audiență a cetățenilor), atribuții de coordonare.

Publicarea planului de control vine după ce inspectorul șef al Inspecției Judiciare a semnat, luni, ordinele pentru efectuarea controalelor privind eficiența managerială la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție — Structura centrală.


Citește și: Laura Codruța Kovesi: Nu este niciun conflict la DNA. Imediat ce am aflat că un procuror a încălcat Legea, am cerut revocarea. Așa am făcut și acum

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, susține că nu există niciun conflict în interiorul instituției pe care o conduce, iar demersul său privind revocarea a doi procurori este unul normal.


 

Cele mai citite

Locul ce aduce strălucirea și farmecul Alpilor în inima României

Poiana Brașov, una dintre cele mai frumoase destinații montane din România, a căpătat o eleganță aparte odată cu sosirea iernii. Swissôtel Poiana Brașov, primul...

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

ÎCCJ a admis rejudecarea „Dosarului Ursu”. Cauza va fi trimisă la Curtea de Apel București

ÎCCJ a admis în cursul zilei de astăzi, 12 decembrie 2024, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție...
Ultima oră
Pe aceeași temă