21.4 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialCele trei motive pentru care Popa l-ar turna pe Vîntu

Cele trei motive pentru care Popa l-ar turna pe Vîntu

Aducerea în ţară a lui Nicolae Popa, fostul director al Gelsor, ar putea reprezenta lovitura fatală pentru omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Asta pentru că fugarul extrădat din Indonezia deţine informaţii importante despre dosarele FNI şi FDA, dosare în care Vîntu a fost declarat nevinovat tocmai din lipsă de probe.

Dacă Sorin Ovidiu Vîntu va fi arestat 29 de zile, Nicolae Popa, adus în această dimineaţă în România din Jakarta (Indonezia), va putea fi convins mai uşor să colaboreze cu anchetatorii şi va da indicii despre modul în care, în calitatea sa de preşedinte-director general al FNI-FNA, a direcţionat către omul de afaceri peste 1.000 de miliarde de lei vechi, spun specialiştii.

„Cu Vîntu în arest şi fără bani, Popa nu mai poate spera să fie salvat de la executarea celor 15 ani de închisoare la care a fost condamnat în dosarele FNI-FNA. Dacă va colabora cu anchetatorii, Nicolae Popa poate beneficia de reducerea pedepsei de 15 ani de închisoare, aşa cum a beneficiat Ioana Maria Vlas, care e acum liberă” spun sursele noastre.

În plus, Popa îl consideră pe Vîntu vinovat de extrădarea sa către România deoarece mogulul a întârziat să-i trimită cele „şase cisterne” cu bani (şase milioane de euro) pentru a mitui autoritaăţile indoneziene, după cum rezultă din interceptările convorbilor, făcute publice anul trecut, în dosarul în care Vântu este judecat pentru favorizarea lui Popa.

Ce riscă Vîntu

Pentru Vîntu, declaraţiile şi probele pe care le va indica Nicolae Popa ar putea însemna condamnarea la 15 ani de închisoare şi confiscarea averii, în limita sumelor de care a beneficiat de la FNA şi FNI. Aceste dosare pot fi redeschise deoarece nu a intervenit termenul de prescripţie.

Potrivit avocatului Valere Burlacu „pedeapsa pentru infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave este cuprinsă între 10 şi 20 de ani, iar dacă Popa va declara şi va aduce probe potrivit cărora Vîntu a fost instigatorul, creierul şi beneficiarul unor sume mari de bani, se poate merge pe instigare sau complicitate, care se pedepsesc cu aceiaşi ani de închisoare ca fapta în sine. În consecinţă, dacă FNI şi FNA s-au prăbuşit în luna mai 2000, atunci termenul de prescripţie este după 15 ani, adică luna mai 2015″.

Cum ar putea să-şi recupereze statul paguba?

Prin redeschiderea dosarelor FNI-FNA – Banca Agricolă – BRS-BID, statul poate recuperara banii- peste 100 de milioane de euro- plătiţi ca despăgubiri către o parte dintre investitorii la jocul piramidal orchestrat de Vîntu cu ajutorul mai multor demnitari precum şi a aproximativ 200 de foşti ofiţeri de securitate. Între cei care au încurajat afacerile lui Vîntu au fost ex-premierul Radu Vasile, fostul Ministru de Finanţe Decebal Traian Remeş, fostul şef al CEC Camenco Petrovici, actualul şef al Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu. După cum se ştie, în scandalul FNI-FNA şi-au pierdut economiile peste 300.000 de oameni. Cea mai mare parte din bani au ajuns la Sorin Ovidiu Vîntu prin semnatura lui Nicolae Popa.

Dosarele de care a scapat Vîntu

Dosarele FNI-FNA

Prejudiciile totale au depăşit 3.300 de miliarde de lei vechi. În aceste dosare au fost condamnaţi Nicolae Popa (15 ani închisoare) şi Ioana Maria Vlas (8 ani închisoare). Vlas, care a fost eliberată înainte de termen deoarece, între altele, a colaborat cu anchetatorii.

Dosarul Banca Agricola

Banca a fost falimentată cu concursul directorului de atunci Liviu Istrate, prin cumpărarea de acţiuni cu preţuri umflate tot prin reţeaua FNi-FNA, iar beneficiarul banilor ar fi fost tot Vîntu.

Dosarele Banca Română de Scont şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare

Aceste bănci au fost create tot de Vîntu (cu ajutorul lui Nicolae Văcăroiu) pentru a rostogoli banii banii obţinuţi de la FNI-FNA. În dosarul ‘BRS”, închis de procurorul Irinel Păun, există probe că la Vîntu au ajuns circa 1.000 de miliarde de lei vechi proveniţi de la FNI.

3 Motive

– Din cauza problemelor financiare şi penale, Vîntu nu mai poate să-l susţină financiar pe Popa, astfel încât acesta să-şi organizeze apărarea în România.

– Popa ar putea beneficia de reducerea pedepsei de 15 ani de închisoare

– Popa s-ar putea răzbuna astfel deoarece Vîntu nu i-a trimis în cele şase milioane de euro, cerute pentru mituirea autorităţilor din Indonezia.

Cele mai citite

Arhiepiscopia Romano-Catolică organizează o procesiune care celebrează Taina Sfintei Euharistii

Arhiepiscopia Romano - Catolică de București organizează, în ziua de duminică, 2 iunie 2024, o procesiune cu ocazia Solemnității „Trupul și Sângele Domnului”, care...

Islam Makhachev l-a învins pe Dustin Poirier în gala UFC 302

Într-un eveniment memorabil pentru fanii artelor marțiale mixte, Islam Makhachev (32 de ani) l-a învins pe Dustin Poirier (35 de ani) în main eventul...

Câte statui ale Ungariei a ridicat, din bani publici, Ilie Bolojan la Oradea

Baronul liberal de Oradea, Ilie Bolojan, în prezent președinte al Consiliului Județean Bihor, a ajuns mare vedetă națională când a demontat statuia lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă