AcasăSpecial„InfoDosar - fișă de dosar“ elimină timpul pierdut în instanțe

„InfoDosar – fișă de dosar“ elimină timpul pierdut în instanțe

O aplicație informatică implementată la mai multe curți de apel din țară elimină drumurile făcute de părțile din procese la arhivele instanțelor pentru a consulta dosarele, pentru a citi încheierile de ședință sau să vadă ce acte a depus la dosar partea adversă. De multe ori sunt drumuri făcute de­geaba, pentru că se întâmplă ca dosarul să fie la judecător și drumul la arhivă trebuie repetat.

Aplicația „InfoDosar – fișă de dosar” este în diferite stadii de implementare la Curțile de Apel din Constanța, Cluj, Oradea, Timișoara, Târgu Mureș, Iași, Suceava, Craiova și Galați. La Galați va deveni funcțională după vacanța judecătorească.

Din septembrie, justițiabilii care au acțiuni în instanță la cele 14 instanțe de sub jurisdicția Curții de Apel Galați vor avea acces la aplicația „InfoDosar – fișă de dosar”, care vine în completarea aplicației „Ecris”. Aceas­ta presupune un server separat prin care se asigură accesul la dosare. Odată cu citația, justițiabilul (sau avocatul său) va primi și o adresă și o parolă, cu ajutorul cărora va intra pe site-ul instanței, pe care va da căutare pe numărul de dosar și, prin apăsarea butonului „Vizualizare Documente” de la secţiunea documente la dosar şi autentificarea cu parolă, va putea vizualiza dosarul şi descărca diverse documente în format PDF, de la încheierile de ședință, expertize judiciare la actele pe care le-a depus partea adversă sau documente depuse de unele instituții. Serviciul „Fişă dosar” le furnizează un raport care conţine toate instanţele la care a fost înregistrat dosarul şi, detaliat pe fiecare instanţă, data înregistrării, obiectul, stadiul procesual, termenele de judecată şi dispoziţiile instanţelor. Aplicația „InfoDosar” ar putea scurta unele procese, pentru că nu ar mai fi nevoie de acordarea unor termene pentru studierea actelor depuse la dosar.

Ghișeul poștal informatizat

O altă măsură de debirocratizare a relației justițiabilului cu instanța este simplificarea achitării taxelor judiciare de timbru, pentru care până acum  trebuia făcut un drum la un oficiu poștal. De pe 10 iulie, la Palatul Justiției din Galați va fi înființat un ghișeu poștal informatizat, la care pot fi plătite taxele de timbru. Va fi, de fapt, un ghișeu extern al unui oficiu poștal, care va funcționa în Palatul de Justiție, în care se află Judecătoria, Tribunalul și Curtea de Apel Galați. „Începând cu data de 10 iulie 2017, urmare a colaborării dintre Curtea de Apel Galaţi şi Oficiul Judeţean de Poştă Galaţi, la Palatul de Justiţie Galaţi se va găsi un Ghișeu Poștal Informatizat, care va fi Ghişeul exterior nr. 1 al Oficiului Poştal nr. 6 din Galaţi. Consecinţa cea mai importantă constă în aceea că, începând cu 10 iulie 2017, la Ghişeul Poştal situat la de-misolul Palatului de Justiţie se vor putea achita taxe judiciare de timbru, se pot trimite expedieri în străinătate şi se pot face plăţi prin mandat poştal”, a precizat judecătorul Irina Popa, purtător de cuvânt al Curții de Apel Galați.

Cele mai citite

Brățara dacică adjudecată în Licitația Artmark de Istorie ajunge la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu

Eveniment cu totul deosebit în prima licitație din noul sezon al Casei A10 by Artmark. Brățara dacică adjudecată în Licitația Artmark de Istorie ajunge...

Guvernul dă undă verde noilor reglementări pentru emitenții de instrumente financiare

Noul cadru legislativ oferă protecție și încredere investitorilor și facilitează accesul la capital pentru companii Proiectul a fost elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară și...

Directiva europeană privind industria textilă: Pașaport digital și materii recuperabile obligatorii, din 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, toate produsele din sectorul textilelor, confecțiilor și pielăriei vor fi obligate să aibă un pașaport digital, conform unei directive...
Ultima oră
Pe aceeași temă