Regele romilor, Florin Cioabă, s-a arătat foarte indignat de declaraţiile făcute de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu la adresa bulibaşilor din România, în discuţia avută cu managerul Realitatea TV, Sebastian Ghiţă. În respectivul dialog, care a fost dat publicităţii, Vîntu afirmă: „Deci, pe chestii de forţă şi cu ţigani, prietene, am condus. Bă, ascultă-mă cu atenţie, ca să ştii şi tu: toată reţeaua de bulibaşi din România a lucrat pentru mine. Toată. Pe timpul certificatelor de proprietate. (…). Înainte lucrau pentru (…) agenţi industriali. Riscau 25 de ani sau glonţul. Furau din fabrici: macarale, alea, alea. Şi duceam la italieni. Nu ştii nimic despre mine, nimic, decât legendele făcute de proşti. Ca tine, la modul cel mai serios, am îngropat prin dealurile de prin Moldova”.
Despre aceste afirmaţii, Regele Cioabă a declarat în exclusivitate pentru RL: „Dacă Vîntu spune despre bulibaşi că au furat înseamnă că el i-a învăţat să fure. Vîntu e profesionist, pentru că el a furat banii oamenilor de la FNI”. Florin Cioabă a precizat pentru RL că nu-l cunoaşte personal pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. „Nu m-am întâlnit niciodată cu el. L-am văzut la televizor. Nu cunosc personal nici un Vîntu, Furtună sau alte cataclisme”, a adăugat Regele Cioabă, care a precizat că nu ştie nici un bulibaş din Moldova care să fi colaborat cu Vîntu.