Într-una dintre înregistrările convorbirilor purtate de patronul postului Realitatea TV, Sorin Ovidiu Vîntu, cu managerul televiziunii, Sebastian Ghiţă, este pomenit numele fostului ministru de Externe, Adrian Cioroianu. Vîntu se plânge lui Ghiţă despre audienţele slabe ale emisiunilor din prime-time şi spune că o soluţie pentru atragerea telespectatorilor este Cioroianu, pe care îl descrie ca fiind „salubru şi inteligent”.
„O iau ca pe un compliment”, răspunde Adrian Cioroianu, pentru romanialibera.ro. Fostul ministru recunoaşte că poartă discuţii cu Realitatea TV pentru realizarea unei emisiuni despre „istorie şi politică externă”, dar insistă că nu a vorbit „niciodată” cu Sorin Ovidiu Vîntu.
„Eu emisiuni de televiziune am mai făcut, iar la Realitatea TV am fost în prima echipă, cea din 2001, alături de Mircea Dinescu şi Stelian Tănase. Nu mă tem de eventualul control editorial. De câte ori am fost invitat la RTV nu mi-a zis nimeni ce trebuie să spun”, precizează Adrian Cioroianu.
Mai jos, transcrierea fragmentului de conversaţie din Vîntu şi Ghiţă. Limbajul este unul licenţios:
Vîntu: Eu îţi spun că avem mari probleme cu prime-time-ul!
Ghiţă: Păi implementăm toate alea care le-aţi zis. Îl aducem pe Cosmin (n.r. Comsin Stan) ăla lângă Laura (n.r. Laura Chiriac), da’-s cifuţi toţi, sunt scandalagii, n-au personalitate. Creţuleasca (n.r. Andreea Creţulescu) nu vrea nu ştiu ce, Laura Chiriac nu vrea nu ştiu ce…Eu doar aflu de ele. Nu pot să mă duc să le zic la toţi: „Vă f.. în gură, vă dau afară!”.
Vîntu: Eu nu-ţi impun, dar ai nevoie de greutate specifică. Uite, Cioroianu a spus că are un format gata pentru Realitatea. E un personaj salubru, inteligent.
Ghiţă: Şi mie îmi place de el.
Vîntu: OK.