Operatorul centralei nucleare de la Fukushima a început să pompeze aproximativ 10.000 tone de apă puternic radioactivă, la reactorul 2, care blochează intervenţia muncitorilor, relatează AFP, potrivit Mediafax.
„Dintr-un total de 25.000 de tone de apă contaminată, aproximativ 10.000 de tone vor fi transferate în această instalaţie”, a anunţat un purtătoru de cuvânt al operatorului, Tokyo Electric Power (TEPCO).
Operaţiunile de pompare şi de transferare vor dura 26 de zile, a precizat purtătorul de cuvânt al Agenţiei japoneze epntru siguranţă nucleară, Hidehiko Nishiyama .
Cu o săptămână în urmă, operatorul a încercat să golească o galerie tehnică subterană aflată în legătură cu reactorul 2, extrăgând 700 de tone de apă radioactivă. Dar, după câteva zile, TEPCO a constatat că nivelul apei în galerie nu scădea, din cauza scurgerilor provenind de la stropirea cu regularitate a reactoarelor.
Sute de mii de tone de apă de mare şi apă dulce au fost utilizate ca să răcească reactoarele şi să împiedice fisiunea combustibilului nuclear, în urma cutremurului urmat de tsunami, de pe 11 martie, care au avariat sistemele de răcire ale reactoarelor de la Fukushima.