1.4 C
București
marți, 21 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România Liberă28.500 lei amenzi în sectorul 6 al Capitalei pentru nerespectarea prevederilor autorizaţiilor...

28.500 lei amenzi în sectorul 6 al Capitalei pentru nerespectarea prevederilor autorizaţiilor de construire

Primele trei luni ale anului în curs s-au încheiat cu 28.500 lei amenzi aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea legislaţiei pentru disciplina în construcţii în sectorul 6 al Capitalei.

În urma efectuării controalelor tematice, inspectorii de disciplină în construcţii din sectorul 6 au observat numeroase nereguli care contravin legislaţiei existente.

Amenzi între 2.000 şi 3.000 de lei au fost aplicate de inspectorii Primăriei celor care au executat construcţii noi sau extinderi ale construcţiilor existente fără a deţine autorizaţie. 

„Sancţiuni contravenţionale, cu sume cuprinse între 3.000 şi 10.000 de lei, au fost aplicate celor care nu au respectat prevederile autorizaţiilor de construire ce le-au fost eliberate de către Primăria Sectorului 6. Un exemplu de acest fel este amendarea şi stoparea lucrărilor în cazul proprietarilor care nu respectă regimul de înălţime al construcţiei pentru care li se eliberează iniţial autorizaţia de construire. În astfel de situaţii, pentru a intra în legalitate, proprietarii au obligaţia să obţină o nouă autorizaţie de construire„, potrivit biroului de presa al Primăriei sectorului 6.

Amenzi în valoare de 3.000 de lei au primit şi persoanele care au instalat pe raza sectorului firme luminoase fără a deţine autorizaţie de construire eliberată de Primărie.

Cele mai citite

Joe și Jill Biden au plecat în vacanță, în orașul viticol Santa Ynez din California

Fostul preşedinte american Joe Biden şi soţia sa, Jill, au părăsit, luni, oraşul Washington, după învestirea republicanului Donald Trump în calitate de noul preşedinte...

Joe și Jill Biden au plecat în vacanță, în orașul viticol Santa Ynez din California

Fostul preşedinte american Joe Biden şi soţia sa, Jill, au părăsit, luni, oraşul Washington, după învestirea republicanului Donald Trump în calitate de noul preşedinte...

Arestări la nivel înalt în armata Ucrainei. Doi generali și un colonel riscă 10 ani de închisoare

Biroul de Anchetă al Statului ucrainean (DBR) a anunţat arestarea a doi generali şi a unui colonel ai armatei, a căror "inacţiune" şi "neglijenţă"...
Ultima oră
Pe aceeași temă