3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialPelerinaj de Florii la Reşiţa

Pelerinaj de Florii la Reşiţa

Peste 1.000 de credincioşi, marea lor majoritate credincioşi ortodocşi cât şi catolici, s-au adunat duminică seară în Centrul Civic al municipiului Reşiţa. În faţa oamenilor, preoţi, dar şi tineri de mai multe naţionalităţi şi credinţe, au rostit cuvinte frumoase legate de apropiata sărbătoare a Învierii cât şi despre credinţă şi ecumenism. De acolo, în coloană cu flori şi lumânări în mâini, oamenii au pornit într-o procesiune de Florii. Pe tot parcursul drumului s-au alăturat şi alţi reşiţeni cu ramuri de salcie şi lumânări în mână. În Duminica Floriilor, Bisericile Romano-Catolice şi Ortodoxă din Reşiţa, au organizat a doua ediţie a manifestării intitulate „Procesiune de Florii”. Evenimentul este organizat pentru a doua oară de 15 grupuri de tineri ortodocşi şi catolici, cu preoţii lor.

Lumina din Săptămâna Mare

Adunaţi sub motto-ul „Să fim lumină!”, procesiunea a pornit din Centrul Civic al Municipiului Reşiţa şi s-a încheiat pe platoul din zona Direcţiei Silvice – Dealul Ateneului- cale de peste cinci km. După ce au parcurs pe jos aproape jumătate din oraş, tinerii au realizat o cruce umană şi au scris cu lumânări pe un panou „Să fim lumină”.

Aproape 500 de baloane, cu inscripţionate cu mesaje religioase şi chemări de pace şi lumină, şi-au luat zborul spre înalt. „Cei peste 1.000 de participanţi au ţinut să marcheze festiv intrarea în cea mai aspră săptămână din Postul Mare, Săptămâna Patimilor, cea în care Iisus este vândut, judecat, răstignit ca să Învie mai apoi” a spus PS Lucian Mic, episcopul Caransebeşului. ,,Am pornit alături de tineri cu sufletul, dar şi cu fapta ajutându-i cu tot ce au avut nevoie pentru realizarea unei asemenea manifestări care a atras mii de reşiţeni. Aceştia, nu s-au mulţumit doar să privească, indiferent de vârstă, s-au alăturat tinerilor şi au parcurs această procesiune de Florii” spune Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei.

 

Cele mai citite

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă