17.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialCSV, favorită la titlu

CSV, favorită la titlu

Fetele de la CS Volei 2004 Tomis Constanţa au reuşit să câştige meciul doi al finalei Diviziei A.

La începutul finalei Diviziei A1 la volei feminin, cele două combatante erau sensibil egale. Ştiinţa Bacău avea un uşor avantaj în faţa echipei constănţene CSV 2004 Tomis, prin prisma faptului că a încheiat sezonul regulat pe primul loc în clasament.

Fetele antrenate de Darko Zakoc nu au luat în considerare acest aspect şi au mers la Bacău pentru a se impune şi a înclina balanţa în favoarea lor. În primul meci din cele cinci ale finalei nu au reuşit, moldovencele impunându-se dramatic cu scorul de 3-2. A doua partidă a fost însă la discreţia celor de la CSV 2004 Tomis, care, chiar dacă au cedat primul set, au reuşit să îşi adjudece partida cu 3-1 şi să restabilească egalitatea.

Meciul de sâmbătă a fost unul demn de o finală. Tomis a câştigat primul set cu 25-11 şi se părea că finala se va încheia în doar trei jocuri. Gazdele au revenit însă şi au preluat conducerea după ce au câştigat următoarele două seturi cu 25-23 şi 25-22. A urmat apoi un nou set excelent al tomitanelor, care au echilibrat din nou tabela după 25-19. În setul decisiv, chiar dacă au anulat două mingi de meci ale gazdelor, tomitanele au cedat şi au permis Ştiinţei să îşi treacă în cont primul punct al finalei competiţiei.

Partida de ieri a fost una total diferită. Ştiinţa Bacău a câştigat setul inaugural cu 25-22, după care nu a mai avut replică în faţa jocului aproape perfect al constănţencelor.

Acestea au câştigat trei seturi la rând, la (21, 16 şi 15) şi, totodată, meciul. Situaţia la general devine astfel egală, scor 1-1, iar în condiţiile în care următoarele două partide se vor juca în Sala Sporturilor din Constanţa, tomitanele devin favorite la titlu. Pentru a-şi trece în palmares primul titlu din istorie, constănţencele trebuie să se impună în ambele jocuri programate la mijlocul acestei săptămâni.

CVM ratează şi bronzul

Ratarea finalei Diviziei A1 a avut efecte dramatice pentru formaţia masculină CVM -Tomis Constanţa. Eliminaţi în semifinale de Baia Mare, tomitanii sunt nevoiţi să joace pentru medaliile de bronz în compania celor de la Dinamo. Tomis a început cât se poate de prost finala mică a întrecerii, bucureştenii impunându-se categoric în primele două dispute din cele cinci programate. Dinamo a câştigat aceste partide cu 3-0 şi mai are nevoie de un singur succes în următoarele trei jocuri, din care două sunt programate pe litoral, pentru a-şi apropia medaliile de bronz.

4 din cele cinci echipe constănţene care joacă la finele acestei săptămâni au ca obiectiv titlul naţional.

 

Cele mai citite

Străzi și locuințe din Constanța, afectate de inundații în urma unei ploi torențiale

În județul Constanța, marți dimineață, o ploaie torențială a provocat inundații care au afectat mai multe locuințe și străzi. Autoritățile au emis două mesaje...

Marcel Ciolacu: Din ianuarie, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că anunțul oficial va veni în jurul datei de 15 octombrie. Ciolacu a declarat că Statele Unite sunt partenerul strategic...

Dezlănțuiți creativitatea cu rotiri gratuite

În jocurile online, creativitatea nu este doar un atu; este nucleul fiecărui joc de succes. Dezvoltatorii inovează neîncetat, creând jocuri care nu sunt doar...
Ultima oră
00:02:44
Pe aceeași temă