2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportCei mai incompatibili dintre pământeni pot dormi liniştiţi

Cei mai incompatibili dintre pământeni pot dormi liniştiţi

Rectorii-parlamentari au toate şansele să-şi încheie liniştiţi mandatele, în ciuda investigaţiei demarată de inspectorii ANI. Contestaţiile în justiţie pot dura până după următoarele alegeri.

Cei patru rectori care au şi mandate de parlamentari au avut la dispoziţie 60 de zile pentru a alege una dintre cele două funcţii, conform Legii Educaţiei, intrată în vigoare la 10 februarie. Ecaterina Andronescu (PSD), Florian Popa (PSD), Nicolae Robu (PNL) şi Ştefan Drăgulescu (PD-L) şi‑au păstrat ambele mandate, după ce Comisiile Juridice ale Parlamentului au decis că nu există incompatibilitate între cele două funcţii. În schimb, Agenţia Naţională de Integritate nu susţine acest punct de vedere şi a deschis o investigaţie pentru incompatibilitate, după expirarea termenului prevăzut de lege.

Nicolae Robu, rectorul Universităţii Politehnice Timişoara, a spus pentru România Liberă că „nu era cazul” să facă o alegere pentru că nu este incompatibil. Robu spune că a cerut Comisiei juridice a Senatului să se pronunţe pe acest subiect, iar răspunsul a fost că pot fi cumulate cele două funcţii, în baza legii care stabileşte statutul senatorilor şi deputaţilor. Un alt argument invocat a fost neretroactivitatea legii.

Robu spune că nu a fost informat de investigaţia începută de ANI. El adaugă că va contesta în instanţă o eventuală decizie de incompatibilitate a Agenţiei. „Este un abuz, sunt acţiuni de poliţie politică”, spune el.

Florian Popa, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie, spune însă că nu va contes¬ta decizia ANI, indiferent care va fi aceea. Popa a cerut Agenţiei un punct de vedere, dar aşteaptă şi „o decizie clară”. Dacă investigaţia ANI va ajunge la concluzia că este incompatibil, Popa spune că va renunţa la funcţia de rector, mai ales că este la finele celui de-al doilea mandat, iar nici legislaţia, nici vârsta nu-i permit să mai candideze.

De altfel, şi ceilalţi trei parlamentari vizaţi de investigaţia ANI sunt la al doilea mandat de rector. Dacă vor contesta în instanţă o eventuală decizie de incompatibilitate a Agenţiei, aceştia au toate şansele să-şi încheie şi mandatul de rector, şi cel de parlamentar. Ancheta ANI va dura cel puţin două-trei luni, iar judecarea contestaţiilor s-ar putea întinde pe parcursul mai multor ani.

Ministerul Educaţiei spune că aşteaptă verdictul ANI, căreia i-a solicitat deja un punct de vedere, şi că o decizie va fi luată după soluţionarea contestaţiilor în justiţie, în cazul în care vor exista astfel de demersuri. Surse din ANI spun însă că, pe baza raportului de evaluare al Agenţiei, ministerul poate acţiona ca o comisie de disciplină şi poate emite ordin de suspendare a rectorilor, până la soluţionarea contestaţiilor.

Singurul rector care deţinea şi o altă funcţie publică şi care a făcut o alegere este Ion Giurmă, şeful Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” din Iaşi. Acesta a renunţat de funcţia de consilier local, în care fusese ales din partea PSD, motivând incompatibilitatea stabilită de Legea Educaţiei. Giurmă a demisionat din Consiliul Local Iaşi în ianuarie, înainte ca noua legislaţie să intre în vigoare.

Sergiu Andon, declarat incompatibil

Curtea de Apel Bucureşti a confirmat ieri verdictul de incompatibilitate în cazul deputatului Sergiu Andon, dat de ANI. În urma unei investigaţii, Agenţia a constatat că Andon este în stare de incompatibilitate, pentru că a acordat asistenţă juridică unei persoane cercetate pentru corupţie, în timp ce era şi parlamentar.

Monica Bonea
Monica Bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Facturile lui Marcel Ciolacu zboară spre necunoscut: suspiciuni majore privind autenticitatea

Facturile sunt emise de Nordis Travel SRL, însă detalii importante precum numărul, data exactă a facturilor și informațiile despre zboruri lipsesc sau au fost...

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...

Schengen 2025: România desființează peste 30 de puncte de frontieră, de la 1 ianuarie 2025

România se confruntă cu o migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient și Occident Începând cu prima zi a anului...
Ultima oră
Pe aceeași temă