Primele două case pasive din România au fost construite într-un program experimental şi se află în incinta Universităţii Politehnice Bucureşti. Imobilele nu sunt de vânzare, însă vor fi locuite în primul an de două familii de studenţi, doctoranzi – familii cu copii, iar după aceea vor fi utilizate de universitate şi sponsori.
Cele două case pasive rezidenţiale cuplate sunt adaptate condiţiilor climatice din ţara noastră şi vor consuma anual doar 11 kWh/mp pentru încălzire/răcire, în timp ce consumul total de energie primară va fi de circa 112 kWh/mp/an.
Fiecare locuinţă are parter şi etaj, iar înălţimea maximă este de aproape opt metri. În aceste locuinţe, se doreşte ca iarna temperatura minimă să fie de 20 de grade, iar vara maxima să nu depăşească 26 de grade, fiind dotate cu ferestre cu triplu vitraj, panouri solare pentru apa caldă, pompă de căldură sol-apă pentru încălzire şi recuperatoare de căldură aer-aer, pentru preîncălzirea aerului proaspăt prin recuperarea căldurii aerului viciat.
Sistemul de ventilaţii pentru primul proiect certificat de case pasive din România va fi asigurat de Lindab. „Aerul proaspăt este furnizat în cantitatea necesară în camerele de zi şi dormitoare, în timp ce aerul poluat este extras prin bucătării şi băi, prin sistemele de tubulaturi metalice etanşe şi prin grile şi valve. Mulţumită recuperării de căldură foarte eficiente, de până la 95%, pierderile de căldură sunt diminuate, iar ocupanţii beneficiază continuu de aer curat la parametri nominali. Aerul proaspăt introdus în case este preîncălzit prin recuperarea căldurii aerului uzat, evacuat„, a explicat Costin Ionescu, Director de Produs Lindab Ventilaţii.
Din ce sunt construite
Aceste case au fundaţia din beton armat, în timp ce suprastructura este făcută din cadre şi planşee din beton armat cu închideri din zidărie, ancorată de structură şi termoizolată la exterior cu vată minerală de sticlă.
Faţada este acoperită cu tablă ondulată şi panouri, iar acoperişul este din panouri de tablă ondulată.
Locuinţele respectă standardul european de „Casa Pasivă”, prin utilizarea soft-ului PHPP (Passive House Planning Package), utilizat în colaborare cu Passivhaus Institute din Darmstadt, Germania.