17.5 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăInternaționalGipsy Kings au adus la Bucureşti gipsy fiesta

Gipsy Kings au adus la Bucureşti gipsy fiesta

Aproape 4000 de spectatori au fost prezenţi, sâmbătă, 9 aprilie, la concertul celor de la Gipsy Kings de la Sala Palatului din Capitală, potrivit unui comunicat de presă din partea organizatorilor.

Înainte de concertul Gipsy Kings au încălzit atmosfera cei de la Latin Express cu piese precum „Cred că m-am îndrăgostit”, „Dansează pentru mine”, „Viento de tu corazon”, „Sueno”.

După show-ul celor de la Latin Express şi-a făcut apariţia pe scenă trupa Gipsy Kings, salutând publicul în limba romană.

Prima piesă pe care au interpretat-o a fost „Djobi Djoba”. Deşi au fost uşor timizi la început, în cele din urmă spectatorii s-au lăsat purtaţi de ritm, au cântat şi au dansat până la sfârşitul concertului. Piesa „Amor Amor” i-a emoţionat pe români; toţi cei 4000 de oameni prezenţi în sală s-au ridicat de pe scaune şi au aplaudat îndelung. În scurt timp, tot ceea ce fusese un concert s-a transformat într-o „gipsy fiesta”, pe scaun rămânând poate doar cei mai morocănoşi sau mai liniştiţi dintre spectatori.

 Punctul culminant al petrecerii a fost momentul în care Gipsy Kings au cântat piesa „Volare”, spectatorii din Sala Palatului fredonând fiecare vers împreună cu artiştii.

 Audienţa a aplaudat şi a scandat numele piesei „Bamboleo” până când artiştii s-au întors pe scenă. Au cântat piesa cerută, acompaniaţi de către cei din sală iar apoi au ieşit de pe scenă aşa cum au intrat: în ropote de aplauze. Concertul Gipsy Kings a fost organizat de Project Events în colaborare cu Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa”.

Cele mai citite

VIDEO Doi cetățeni moldoveni și un român, arestați pentru că au adus în țară „drogul zombie“

Doi cetățeni moldoveni și un român au fost arestați preventiv într-un dosar DIICOT legat de traficul de substanțe psihoactive, inclusiv „drogul zombie," cunoscut pentru...

Alertă! Secretara-şefă a Universităţii de Medicină din Bucureşti, dată dispărută și căutată la nivel național

Matei Vali Cătălina (43 ani), secretara-șefă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, a fost dată dispărută! Secretara-şefă a Universităţii de Medicină...

Portugalia: Trei pompieri au murit într-un incendiu care a mistuit o pădure

În Portugalia, trei pompieri și-au pierdut viața din cauza unui incendiu care a răvășit o pădure din partea de nord a țării. De câteva...
Ultima oră
Pe aceeași temă