Premierul Emil Boc a declarat, astăzi, la Pro TV, că ,”fără amăgiri”, salariile profesorilor nu vor putea fi majorate cu 50% „nici anul acesta, nici anul viitor”, pentru că economia României nu poate suporta un astfel de efort, potrivit Agerpres.
„Anul acesta nu se majorează şi nici anul viitor nu se majorează salariile profesorilor cu 50%. Nici în 2012 salariile nu pot fi majorate cu 50% la nicio categorie de bugetari. Să fim bine înţeleşi. Fără amăgiri (…) Aş putea la fel de bine azi să fiu populist, să fiu demagog, să pun ţara pe butuci şi să dăm o majorare de 50% a salariilor profesorilor„, a afirmat Boc, arătând că această majorare ar compromite stabilitatea financiară a ţării, realizată cu greu în momentul de faţă.
El a subliniat că majorarea salariilor profesorilor şi medicilor nu poate fi făcută fără să existe o acoperire în economie pentru susţinerea acestui efort bugetar.
„Stau în această poziţie şi voi apăra echilibrul bugetar şi starea finanţelor ţării chiar cu preţul postului de premier. (…) Asta înseamnă responsabilitate. Nu am de gând să cedez niciunei tentaţii populiste, indiferent de consecinţele politice’, a menţionat el.
Pe de altă parte, şeful Guvernului a spus că „în cursul anului viitor” vor fi recuperate „în integralitate” tăierile de salarii din 2010 pentru bugetari.
De asemenea, el a reiterat că datele economice indică că ieşirea din recesiune a ţării la sfâşitul primului trimestru din acest an. „Toate datele merg în această direcţie ca la sfârşitul primului trimestru vom avea creştere economică şi două trimestre consecutive, deci ieşim din recesiune. Este semnul că lucrurile merg in direcţia bună”, a arătat premierul, adăugând însă că „ieşirea din recesiune e o chestiune tehnică”.
Potrivit acestuia, în buzunarele românilor şi în nivelul de trai se va resimţi o îmbunătăţire mai substanţială abia în partea a doua a acestui an şi în anul viitor.