6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSportUdrea: Funeriu trebuie lăudat

Udrea: Funeriu trebuie lăudat

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, miercuri, la RFI, că, în mod categoric, Daniel Funeriu nu trebuie să demisioneze din funcţia de ministru al Educaţiei, dimpotriva ar trebui să primească laude pentru activitatea sa, relatează Mediafax.

Întrebată dacă s-ar impune înlocuirea ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, Elena Udrea a răspuns la RFI: „Nu, categoric nu! Cred că totuşi domnul Funeriu ar trebui lăudat şi este (lăudat – n.r.) în interiorul partidului, pentru faptul că a reuşit să treacă Legea educaţiei. Cât priveşte nemulţumirile unor colegi din Parlament faţă de colaborarea cu domnul ministru, asta am citit şi eu din presă, probabil că sunt punctuale şi sunt rezolvabile prin discuţii”.

Premierul Emil Boc a declarat, marţi seara, că „astăzi” nu are în vedere efectuarea unei remanieri guvernamentale prin schimbarea miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii , din cauza problemelor legate de salariile profesorilor şi închiderea spitalelor, dar că „mâine” nu se ştie ce poate apărea.

„Când există nemulţumiri, stăm, le analizăm şi luăm decizii. Astăzi nu am în vedere o remaniere guvernamentală, dacă poate apărea mâine – nu ştiu. Dacă este comisă o gafă foarte mare, discutăm şi luăm decizii”, a spus Boc, la Realitatea TV.

Cele mai citite

Justin Trudeau, aproape de pierderea funcției: Moțiune de cenzură planificată pentru începutul anului viitor

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau ar putea pierde guvernarea în primele luni ale anului viitor, după ce liderul Noului Partid Democrat (NPD), Jagmeet Singh, a...

Circulație reluată temporar pe Podul Giurgiu-Ruse în perioada sărbătorilor

Lucrările de reparații majore la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse vor fi suspendate temporar între 20 decembrie 2024 și 7 ianuarie 2025. În această perioadă, traficul...

Val de atacuri cu drone în Rusia: Aeroporturi închise temporar

Rusia se confruntă cu un nou val de atacuri cu drone lansate de Ucraina, care a dus la întreruperea temporară a operațiunilor pe aeroporturile...
Ultima oră
Pe aceeași temă