Fostul ministru libian al Afacerilor Externe, Moussa Koussa va fi audiat „în zilele următoare” de anchetatori scoţieni. Moussa este suspectat că ar fi fost implicat în atentatul de la Lockerbie, în care au fost ucise 270 de persoane, în 1988, a declarat luni un purtător de cuvânt al Guvernului scoţian, citat de AFP, anunţă Mediafax.
„Reprezentanţi ai Parchetului scoţian şi poliţişti din regiunea Lockerbie au discutat în această după-amiază (luni) cu oficiali din Foreign Office, pentru a discuta despre situaţia lui Koussa şi despre posibilitatea de a se întâlni cu acesta”, a declarat purtătorul de cuvânt.
El a adăugat că „întâlnirea a fost foarte pozitivă” şi că „au fost întreprinse demersuri cu scopul de a aranja o întâlnire cu (Moussa) Koussa, cu prima ocazie, în zilele următoare”.
Moussa Koussa a venit la Londra miercuri, după ce a abandonat regimul colonelului Muammar Kadhafi.
Justiţia scoţiană a anunţat că „a informat Foreign Office că autorităţile judiciare scoţiene doresc să îl audieze pe Koussa în legătură cu atentatul de la Lockerbie”.
Moussa Koussa este suspectat că a jucat un rol în atentatul asupra avionului companiei americane Pan Am, comis deasupra localităţii scoţiene Lockerbie, în care au fost ucise 270 de persoane, între care numeroşi americani.
Singura persoană condamnată pentru comiterea acestui atentat, Abdelbaset al-Megrahi, a fost eliberat, din motive umanitare, în august 2009, după ce medicii i-au diagnosticat un cancer la prostată, care i-ar mai fi lăsat de trăit doar trei luni. Dar acesta este, în continuare, în viaţă, la peste 18 luni după ce a fost primit triumfal în Libia.
Statele Unite au anulat, luni, sancţiunile economice impuse ministrului dezertor Moussa Koussa şi au anunţat că doresc ca această hotărâre să fie un exemplu pentru alţi oficiali din cadrul regimului de la Tripoli, pentru a-i ajuta să facă „alegerea corectă”, ca acesta.