3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn avion ONU s-a prăbuşit în Congo - 32 de morţi

Un avion ONU s-a prăbuşit în Congo – 32 de morţi

32 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuţirii unui avion al Misiunii ONU în Republica Democratică Congo (MONUSCO), acesta fiind primul accident în care este implicat un avion al organizaţiei în această ţară, de la începutul misiunii sale, în 1999, relatează AFP, citat de Mediafax. Doar o singură persoană a supravieţuit, potrivit ONU.

„Suntem în măsură să confirmăm că o singură persoană a supravieţuit dintre cele 33 care se aflau la bordul avionului Misiunii ONU în Republica Democratică Congo (MONUSCO), care s-a prăbuşit astăzi (luni)”, a declarat, în faţa presei, purtătorul de cuvânt al ONU, Farhan Haq.

La locul accidentului, o sursă aeroportuară a anunţat, anterior, „26 de morţi şi şase răniţi grav”.
Iniţial, un jurnalist AFP de la faţa locului a numărat 16 corpuri neînsufleţite.

Accidentul s-a produs la puţin timp după ora locală 14.00 (16.00, ora României), când pilotul a încercat să aterizeze, în condiţii de ploaie puternică, în capitala congoleză, potrivit jurnalistului AFP.
Avionul, de tip Fokker 100, înmatriculat UN 834, care asigura legătura între Goma (Provincia Nord-Kivu, est) şi Kinshasa, via Kisangani, capitala Provinciei Orientale (nord-est), s-a rupt în mai multe bucăţi, potrivit AFP.

O sursă aeroportuară, care se afla „la zece metri” de epavă, a declarat pentru AFP că a văzut trecând, pe tărgi, „trei sau patru supravieţuitori”, din totalul de 29 de pasageri şi trei membri ai echipajului, în total 32 de persoane.

Salvatorii şi pompierii „decupau scaunele pentru a scoate oamenii care sunt blocaţi”, potrivit declaraţiei unei surse aeroportuare, sub protecţia anonimatului.
„Este un accident care s-a produs din cauza ploii”, a explicat aceasta.
„Avionul s-a dislocat complet. O parte a cabinei a rulat, în gol, pe 800 de metri”, provocând un incendiu, a precizat ea.

„Şase până la opt persoane au fost proiectate în afara avionului, atunci când a fost rupt în două”, a continuat această sursă, subliniind că pompierii au reuşit, repede, să stingă flăcările, ajutaţi de ploaie.
Un perimetru de securitate a fost stabilit la locul dramei, unde salvatorii degajau, în continuare, corpuri neînsufleţite. Acest accident a creat un decalaj în programul de aterizări şi decolări ale altor avioane, dar fără să perturbe total traficul aerian, potrivit sursei aeroportuare.

Răniţii au fost trimişi la spitalul Biamba Marie Mutombo, care aparţine lui Mutombo Dikembe, o fostă celebritate americană de origine congoleză din NBA, în comuna Masina, situată la aproximativ 15 minute de aeroportul din Kinshasa.

Statele Unite au prezentat condoleanţe, după accident.
„Suntem profund întristaţi (…). Adresăm cele mai sincere condoleanţe familiilor victimelor”, a declarat Mark Toner, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american.
Acesta este primul accident în care este implicat un avion ONU în R.D. Congo, de la începutul Misiunii sale, în 1999, în această ţară în care organizaţia dispune de o flotă de peste zece avioane, în general în stare bună, care efectuează legături locale.
MONUSCO asigură transportul personalului său în ţară, dar şi al jurnaliştilor şi membrilor ONG-urilor locale şi internaţionale.

Accidentele de avion sunt frecvente în R.D. Congo, iar toate companiile aeriene congoleze, aproximativ 50 identificate, figurează pe o listă a Uniunii Europene (UE) care le interzice intrarea în spaţiul său aerian.

Proasta întreţinere a avioanelor, uneori vechi, supraîncărcarea lor, fiind vorba mai ales de avioane de transport de marfă, absenţa controlului, nerespectarea regulilor de securitate şi condiţiile meteorologice nefavorabile sunt cele mai frecvente cauze ale acestor accidente.
ONU dispune, în R.D. Congo, de una dintre cele mai importante misiuni de pace ale sale din lume, în această ţară vastă din Africa Centrală, cu o suprafaţă de cinci ori mai mare decât a Franţei.

Cele mai citite

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...
Ultima oră
Pe aceeași temă