De ce sunt autostrăzile în România de două ori mai scumpe şi cum se schimbă generaţiile de regi ai asfaltului.
România are prea puţine contracte de dat pentru atât de mulţi pretendenţi la titlul de „rege” al asfaltului. Aceasta este una dintre concluziile care se desprind din discuţia RL cu unul dintre cei mai discreţi nou-intraţi pe această piaţă. Florea Diaconu se mândreşte că a rămas unul dintre puţinii oameni de afaceri români cu care nu există încă fotografii publice.
După ce a câştigat mai multe contracte municipale, firma lui, Delta ACM, a intrat în urmă cu doi ani în „liga mare”: contractele pentru drumuri naţionale. Luna trecută a fost câştigătorul-surpriză al unei licitaţii pentru 20 Km de autostradă în Irak, iar luna aceasta a câştigat împreună cu un consorţiu lucrările la magistrala de metrou Drumul Taberei.
Cum reuşiţi în Irak să construiţi la preţ înjumătăţit faţă de Româania autostrăzi?
F.D. Preţul cerut 3,5 milioane dolari pe km e echivalent cu cel de 3,5 milioane de euro în România căci dolarii de la ei sunt euro de la noi. Preţurile la utilaje sunt cele de la noi, la fel materialele de import de acolo însă motorinacostă doar jumătate de dolar. Acolo pământul necesar îl iei de lângă autostradă în România acesta este adus, în medie de la 20 de km. Nu există taxe, autorizaţii sau alte cheltuieli ca în România.
Sunteţi prea puţin prezent în licitaţiile de construire a unor autostrăzi în România, însă participaţi la licitaţii de autostrăzi în afara graniţelor.
F.D. Handicapul nostru este că nu suntem o firmă străină. În România există o discriminare negativă a capitalului autohton din mai multe motive. Primul este că UE are nevoie de promovarea firmelor proprii şi lucrul acesta se face prin pretenţia de a aplica aceeaşi lege pentru toţi, numai că aplicând legea, noi suntem discriminaţi. Spre exemplu, firma Delta ACM e înfiinţată în 93 de la zero, iar Strabag e înfiinţată cu multe zeci de ani înainte. Când mă pui pe mine lângă Strabag într-o licitaţie e ca şi cum ai compara un purice cu un elefant. Dacă îi pui să meargă după aceleaşi legi, oare cine va învinge?
Dar se spune că firmele româneşti sunt în graţiile miniştrilor Transporturilor
F.D. Dimpotrivă. Este un al doilea motiv de neîmplinire. S-a creat o repulsie a autorităţilor faţă de firmele româneşti. Mai exact atunci când eşti ministru îţi doreşti ca firma care câştigă să nu fie românească ca să nu spună cineva că e rudă cu soacra, că aparţine partidului tău etc. ? Nu e mai liniştit ministrul dacă câştigă o firmă străină? Miniştrii se protejează pe ei ca oameni politici. Pur şi simplu am simţit aceasta, au fost licitaţii în care am avut o poziţie bună şi am fost eliminat.
Nu puteţi ignora că acum câţiva ani un politician important a îndemnat ministrul Transporturilor de atunci să încurajeze firmele româneşti. Câteva firme au şi câştigat imediat licitaţia unui tronson de autostradă.
F.D. Doar s-a spus nu s-a făcut căci suna bine pentru populaţie deoarece în firmele româneşti munceau cei care votau. Dacă au fost ajutate vreodată punctual a fost doar excepţia care confirma regula.
Sunt legate firmele de construcţii de anumite partide?
F.D. Nu o să spun niciodată că firmele de construcţii din România sau care vin din alte ţări sunt toate partinice sau că nici una nu e partinică. Vă rog însă să constataţi că multe firme străine sunt partinice, dar nu în Româania, acolo în ţara lor, adică sunt susţinute ori de partide sau de personalităţi. Vă rog să fiţi sigur că s-au făcut multe intervenţii la vârf la cel mai înalt nivel din ţările străine către România pentru firmele străine, fiţi absolut sigur de aceasta.
Firmele ajută partidele cu bani?
F.D. De ce credeţi că îşi face cineva o firmă, ca să ajute un partid? Eu nu pot spune că punctual, într-o anumită etapă, o anumită firmă nu a ajutat un partid, dar hai să nu generalizăm. Firmele, printre care şi cele de construcţii, au drept scop doar profitul, nu neapărat înţeles ca o goană după bani.
Ce ne puteţi spune despre licitaţii, sunt acestea trucate să câştige anumite firme în detrimentul altora?
F.D. Pot să vă spun un lucru. Nimeni absolut normal la cap (din comisiile de licitaţie – n.r.) nu îşi riscă libertatea pentru a da lici¬taţia altcuiva. Că în limita legii se încearcă favorizarea unuia sau altuia nu o să va pot contrazice. Nici un om întreg la cap nu semnează o adjudecare care este viciată într-un mod real, nu înseamnă că unul nu a fost avantajat la nişte chestiuni sensibil egale.
