Ce purtăm în această primăvară? Este o întrebare pe care şi-o pune orice femeie când dau primele raze de soare şi abia aşteaptă să-şi reînnoiască garderoba. Filonul de inspiraţie este reprezentat în acest sezon de creaţiile lui Yves Saint-Laurent, prezentate nu de mult într-o retrospectivă dedicată creatorului, şi moda anilor ’70.
În tendinţele pe care Ovidiu Buta le-a sintetizat pentru P&G Beauty, se strecoară şi o idee pe care mulţi nu vor să o recunoască: de ceva vreme în modă nu se mai inventează mare lucru. Şi este şi firesc. Piesele de bază au fost deja create, depinde acum de inventivitatea fiecărui designer în a le transforma conform propriei lui viziuni, creând senzaţia unei noutăţi absolute! Noile propuneri sunt mai simple şi mai relaxate, dispare acel aer forţat de citat vizual folosit în sezonul rece. Albul devine noul negru, explozia de culoare fiind cea mai puternică dintre caracteristicile acestui sezon. S-a recurs la un truc vizual relativ simplu, imprimând toate creaţiile sezonului cu modele ce variază de la flori exotice, porţelanuri chinezeşti, animal print sau motive abstracte. Culorile anilor ’70 apar sub forma unor blocuri de culoare, iar linia relativ încărcată a ţinutelor boho chic este modernizată prin simplificare.
’70 Glam
Noua obsesie a modei o reprezintă anii ’70 cu tot ceea ce a însemnat valabil din acea perioadă. Fustele ample sunt combinate cu bluze cu mâneci bufante, iar umerii sunt complet dezveliţi. Fustele maxi şi transparente, pantalonii cu talie înaltă, dar şi turbanele, toate par la prima vedere reproduceri fidele din arhivele modei. Diferenţele însă ţin de blocurile bine delimitate de culoare, combinaţiile de dungi, dar şi de execuţia tehnică care se referă la comoditatea purtării acestora. Rochiile tunică, cele fluide croite ca o capă, cele pornind de sub sâni, din voal imprimat, sunt câteva dintre propunerile acestui sezon cald.
Form follows function
Cea mai bună demonstraţie despre cum evoluează moda a făcut-o Elbaz în noua lui colecţie hit pentru Lanvin. Ea debutează cu rochii ce par compuse din jumătăţi ale rochiilor lor fetiş (colecţia lansată pentru H&M), dar completate cu jumătăţi epurate de orice detaliu, de o simplitate frapantă. Privind colecţia ai senzaţia că descoperi ceeea ce până acum a fost ascuns sub faldurile şi drapajele de material preţios, o bază decupată matematic, o formă simplă, riguroasă. În general această temă este subliniată de liniile simple, puse în evidenţă de culori puternice, imprimeuri neaşteptate cu dungi colorate
Punkissimo
Elemente specifice curentului punk au existat şi în sezoanele trecute, dar de această dată el capătă amploare şi lansează câteva piese ce se presupune că vor face istorie: jacheta din piele, patinată şi bătută în ţinte şi topurile din piele modificate cu ajutorul acelor de siguranţă. Există însă o evidentă temperare a ideii de punk: ţintele doar bordează platformele pantofilor, jachetele motocicliştilor au doar detalii sugetive, iar pantalonii din piele nu mai sunt rupţi, ci sunt realizaţi din petice fixate pe o bază în aceeaşi culoare.
Lady Like
Este o temă în care personajul principal coboară de pe micul ecran direct în stradă. Fustele şi twin set-urile sunt propuse în culori şocante (verde neon sau oranj) din materiale complet surprinzătoare (piele traforată, de exemplu). Materiale hi-tech se amestecă cu clasicul tweed pentru a obţine o imagine proaspătă şi modernă. Fusta îşi păstrează forma , dar se scurtează trecând de la o palmă sub genunchi la o palmă peste genunchi sau devine mult mai elaborată. Tot în cadrul acestei teme putem observa o tranziţie uşoară de la silueta în formă de clepsidră la cea în A, dar totuşi uşor ajustată în zona taliei.