Filmul misterios despre care s-a vorbit mult, mai cu seamă de puţinii privilegiaţi care au reuşit să-l vadă, fie înainte de Cannes, fie la secţiunea Un Certain Regard, a ajuns în sfârşit pe marile ecrane din România.Durata sa e variabilă fără modificări esenţiale: 3 ore şi 1 minut la Cannes, fără 1 minut la TIFF şi plus 4 minute în proiecţiile naţionale, după spusele realizatorului, redus de la 5 ore.
Cei care nu i-au urmărit interviurile lui Cristi Puiu se întreabă cine-i „Aurora”, dacă nu cumva este o femeie fantomatică. La conferinţa de presă, el a explicat că este acel moment dintre noapte şi zi când se întâmplă lucrurile cele mai stranii. Când l-am întrebat dacă există vreo legătură şi cu pelicula cu acelaşi nume, semnată în 1927 de celebrul Murnau, care ştim că făcut şi „Nosferatu”, ce se petrece oarecum în România şi e cu Dracula, chiar dacă n-a avut dreptul să folosească numele, răspunsul a fost că s-a vrut şi un rapel la această capodoperă, deşi nu manifestă întru totul acelaşi entuziasm ca al multor critici de-a lungul deceniilor.
Pentru că autorul este pasionat de numerologie, probabil că atrage asupra sa şi coincidenţe, chiar şi în ceea ce îi place să numească un documentar observaţional. El a fost lansat la noi, pe 11 martie, la fix 80 de ani de la moartea într-un oribil accident a regizorului german, care, probabil, sau cel puţin aşa ne place să credem, a vrut să dea un semn de acolo de Sus. Personajul principal, pentru care, deşi au fost castinguri nenumărate, nu a găsit alt interpret mai potrivit, pe bună dreptate, decât pe sine, se numeşte Viorel Ghenghea, prenumele părându-i-se serafic, faţă de purtarea sa de-a dreptul diabolică, iar numele de familie conotându-i cu Gheena, iadul prin care trece şi el, şi cei din jur şi, pentru scurtă vreme, şi spectatorii care sunt prinşi în această spirală infernală a destinului.
De remarcat scena contrapunct în construcţia minuţioasă, a inundaţiei de la vecini, pe care a încredinţat-o unor actori remarcabili: Simona Popescu şi Gheorghe Ifrim, plus puştiul Lucian Ciurariu, căruia când i se face observaţie parcă te simţi şi tu vinovat. Un alt cadru care te bagă în sperieţi este momentul când se duce să-şi recupereze fetiţa de la grădiniţă, tratând pe toată lumea cu o duritate rar întâlnită în producţiile de pe acest mapamond. Educatoarea care încearcă să-i facă faţă este interpretată eroic de Mona Dobrişan. Dacă în „Moartea domnului Lăzărescu” apăreau părinţii creatorului, iar pe scările din bloc coborau la un moment dat soţia sa, Anca, producătoarea de la Mandragora (alături de Bobby Păunescu) şi cealaltă fiică, Smaranda, acum i-a încredinţat un rol fetiţei sale, Ileana, care devine fiica amantei, Clara Vodă, tată fiindu-i propriul unchi, Iulian Puiu (ştiu că pare complicat, dar după ce veţi fixa personajele, o să desluşiţi şi arborele genealogic al acestei distribuţii).
O prezenţă ataşantă, dar de scurtă durată, este Mariana, o căţeluşă maidaneză, ce pare a fi singurul lucru ce-l poate înduioşa pe criminalul furios, care mai apoi se duce şi se predă poliţiei. El are mereu pe umăr un fel de sac de sport pe care tronează cifra 64, care nu este anul naşterii lui Cristi Puiu (acesta fiind 1967, deci dacă vă amuză calculul, veţi afla că împlineşte un multiplu de 11), ci pătrăţelele de pe tabla de şah. Vizita la magazinul de arme este şi ea înnobilată de o actriţă strălucită: Adina Cristescu, iar personajul Puşa, care poate fi şi mamă sau soră, dar care până a ajuns proiecţia de la Cluj la Bucureşti, s-a oprit la prima variantă, este întruchipată de Valeria Seciu. Luminiţa Gheorghiu are un rol scurt, dar vizibil, iar speech-ul său de la premiera de la Cinema PRO a fost genial. Dacă toţi regizorii îşi vor da lor înşişi rolurile, actorii ce vor mai face?
AURORA
dramă / elveţia, românia, franţa, germania 2010
3h 4min.
regia: Cristi Puiu.
cu: Cristi Puiu, Simona Popescu, Gheorghe Ifrim, Valeria Seciu, Clara Vodă, Gelu Colceag, Catrinel Dumitrescu, Luminiţa Gheorghiu, Lucian Ciurariu.
distribuit în România de Mandragora
