3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialAmbasada SUA: Nu transformaţi cazul Patriciu într-unul de tip Yukos

Ambasada SUA: Nu transformaţi cazul Patriciu într-unul de tip Yukos

Într-o nouă telegramă apărută ieri şi atribuită WikiLeaks, reprezentanţii Ambasadei SUA la Bucureşti spuneau că aşteaptă de la preşedintele Băsescu „să îl ţină în frâu” pe procurorul general Ilie Botoş care să renunţe astfel la „comportamentul presupus abuziv” din procesul lui Dinu Patriciu.

Telegrama WikiLeaks care vorbeşte despre arestarea lui Dinu Patriciu şi compară acest caz cu cel al magnatului rus Mihail Hodorkovski, patronul gigantului petrolier Yukos, a apărut ieri, pe site-ul Kamikazeonline.ro, şi e datată 6 iunie 2005. În nota diplomatică se vorbeşte despre faptul că reprezentanţi ai Ambasadei SUA la Bucureşti au purtat discuţii cu oficiali din Guvernul României despre arestarea patronului Rompetrol. „Totuşi, nu este nevoie de o asemănare cu un proces-spectacol de genul celui al Yukos în Moscova, aspect pe care l-am subliniat cu tărie Guvernului român”, se arată în telegramă.

„Băsescu este suficient de deştept încât să nu vrea să afecteze economia României”

Despre arestarea lui Dinu Patriciu şi conexiunile acestui caz cu preşedintele Traian Băsescu, reprezentanţii Ambasadei SUA au făcut următoarea analiză: „Unde se află Băsescu în toată povestea aceasta? El şi Patriciu au o serie de antagonisme între ei. Patriciu a flirtat cu PSD înaintea ultimelor alegeri, ceea ce îi diminuează fermitatea politică mai mult decât crede Băsescu. Băsescu nu este probabil prea nemulţumit să vadă un potenţial rival umilit – sau să vadă o contragreutate la punerile sub acuzare ale baronilor PSD, ori ale oamenilor de afaceri care au legături cu PSD. Asta face procesul să pară mai credibil. Această idee a fost transmisă, de asemenea, şi de procurorul-şef Botoş. Dar care va fi preţul? Noi credem că Băsescu este suficient de deştept încâ%Proxy-Connection: keep-alive
Cache-Control: max-age=0

3Proxy-Connection: keep-alive Cache-Control: max-age=0 să nu vrea să afecteze economia României, să obstrucţioneze investiţiile străine directe sau să blocheze procesul de aderare la UE în ianuarie 2007. În orice caz, la acest moment, cele trei sunt într-un oarecare pericol. În consecinţă, ne aşteptăm ca el să încerce ţinerea în frâu a procurorului general Botoş – să se renunţe la comportamentul presupus abuziv din instanţă, dar să se menţină cazul viu”, se menţionează în telegramă.

Diplomaţii americani, interesaţi de audierea-maraton de 32 de ore a lui Patriciu

În notele trimise de diplomaţii americani este menţionat şi faptul că 20% din acţiunile Rompetrol sunt deţinute de către cetăţeanul american Philip Stephenson – anchetat şi el în acest caz, restul acţiunilor fiind proprietatea lui Dinu Patriciu. „Una dintre cele mai importante companii din România, Rompetrol, a fost zguduită de recenta arestare şi detenţie temporară a cunoscutului său CEO în urma unei serii de acuzaţii de natură economică. Cazul are ramificaţii importante pentru statul de drept şi pentru investigaţia corupţiei de aici. Comunitatea de afaceri, Ambasada SUA şi Delegaţia Comisiei Europene au avertizat asupra consecinţelor grave care vor apărea dacă nu se face dreptate de urgenţă, în mod transparent şi în deplină conformitate cu legea”, informau diplomaţii americani. Ei au mai scris şi despre „audierea-maraton” a lui Dinu Patriciu, care a durat 32 de ore, şi despre declaraţia avocatului lui Patriciu care a spus presei că procurorii români au încălcat grav drepturile clientului său.

O altă telegramă face referire la un comunicat trimis de Camera de Comerţ Româno-Americană (AmCam), unde Philip Stephenson era membru al Colegiului director, în care se menţionează că procesul de reformă judiciară din România trebuie să asigure un tratament obiectiv şi imparţial investitorilor străini şi locali.

Procurorul general Ilie Botoş, „o persoană de încredere”

În telegramele despre arestarea lui Patriciu apare şi o referire la APADOR-CH, care a cerut demisia procurorului general Ilie Botoş „pentru lipsă de profesionalism”: „Procurorul general Botoş şi-a exprimat public indignarea faţă de cererea de a demisiona, susţinând că procurorii care investighează Rompetrol şi pe concurentul acesteia, RAFO, au muncit corect şi au respectat procedurile legale. El a mai spus că respectivul ONG care i-a cerut demisia (APADOR-CH – n.r.) nu reprezintă societatea civilă din România, dar şi că va continua lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate”. Despre Botoş, diplo-maţii americani au mai spus că este o persoană de încredere: „El şi-a reiterat argumentul, acela că are un caz serios împotriva Rompetrol, într-o discuţie sinceră cu un consilier juridic al ambasadei, în urmă cu câteva zile, afirmând că are dovezi în susţinerea unui număr de acuzaţii de fraudă. (…) Notăm, de asemenea, că procurorul de caz este o persoană pe care am pregătit-o parţial pentru o bursă anul viitor (International Visitor’s Grant). Cu alte cuvinte, echipa de procurori s-ar putea să nu se ridice la standardele SUA, dar au intrat în contact cu metodologia noastră”.

Evoluţia cazului „Dinu Patriciu”

22 martie 2005– a început urmărirea penală împotriva lui Dinu Patriciu în dosarul Rompetrol.

27 mai 2005– magnatul român a fost reţinut pentru 24 de ore. 8 septembrie 2006- dosarul a fost trimis în judecată.

Acuzaţiile:
delapidare, spălare de bani, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare, dezvăluire de informaţii privilegiate, spălare de bani, iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.

Cazul „Hodorkovschi-Yukos”

Mihail Hodorkovski – patronul gigantului petrolier Iukos, cel mai bogat om din Rusia – a fost arestat pe 25 octom-brie 2003.

acuzaţii: escrocherie şi evaziune fiscală.

a fost condamnat la opt ani de închisoare, pe care i-a executat într-o închisoare din Siberia.

presa a scris că acuzaţiile la adresa lui Hodorkovschi au fost inventate de Vladimir Putin, care a vrut astfel să se răzbune pe el pentru că a încercat să intre în politică şi să-l elimine de la putere.

decembrie 2008, Hodorkovschi – condamnat în alt dosar la 14 ani de închisoare.

„Hodorkovski va rămâne la închisoare atâta vreme cât Putin va deţine puterea” – se menţionează într-o telegramă WikiLeaks publicată de The Guardian, care a fost trimisă de Ambasada SUA de la Moscova către Washington.

Cele mai citite

Până la ora 19,30, au votat 9.066.856 de alegători, reprezentând 50,34% din numărul celor înscrişi în listele electorale

Au votat peste 9 milioane de români, mai mulți decât la alegerile prezidențiale din 2019, la aceeași oră  Cristian Popescu Piedone a primit o amendă...

David Popovici și Selly, apeluri către români în ziua alegerilor prezidențiale: „Hai la vot!”

Campionul olimpic la înot David Popovici a votat duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale, și a transmis un mesaj mobilizator către români. Și...

Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

Au fost date amenzi de aproape 70.000 de lei Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunțat duminică faptul că efectivele...
Ultima oră
Pe aceeași temă