6.4 C
București
joi, 16 ianuarie 2025
AcasăSpecialRăzvan Lucescu: Nu plec atâta timp cât sunt şanse de calificare

Răzvan Lucescu: Nu plec atâta timp cât sunt şanse de calificare

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Bacău, că nu va renunţa la conducerea tehnică a primei reprezentative atâta timp cât mai sunt şanse de calificare la turneul final al Euro-2012.

„Nu este vorba despre demisia mea, nu este vorba despre un om, este vorba despre o echipă naţională, despre o naţiune, despre un patriotism pe care trebuie să-l avem cu toţii. Din păcate lipseşte din prea multe puncte de vedere. Din păcate nimeni nu mai crede în spiritul de patriotism. Toată lumea îşi vede de treabă şi atât. Eu am obligaţia să ne calificăm. Atâta timp cât sunt şanse, eu merg până la capăt. Nu am nevoie de niciun sprijin verbal, atâta timp cât ştiu că este şi atâta timp cât ne putem atinge obiectivul. Când se va termina cu obiectivele, vom discuta”, a spus Lucescu.

Răzvan Lucescu este convins că mulţi oameni de fotbal au interese foarte mari la echipa naţională, iar mesajele acestora îi afectează pe jucători. „Nu vreau să intru în polemică, nu am nimic de reproşat nimănui. Avem nevoie de sprijinul publicului, indiferent de ce interese sunt în spate. Aceste voci există, aceste voci au existat. Sunt interese foarte mari, sunt multe mesaje care ajung şi în rândul jucătorilor. Ăsta este un interes pe care oamenii l-au avut în lumea fotbalului. Dacă vrem să fim realişti şi corecţi până la capăt, putem face o analiză a tot ceea ce există în România, în fotbal şi aşa mai departe, iar de aici trebuie să ajungem la un punct în care să fim cu toţii uniţi şi sprijiniţi„, a subliniat Lucescu.

Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), de selecţionata Bosniei-Herţegovina, într-un meci contând pentru grupa a patra a preliminariilor Campionatul European din 2012 şi a rămas cu şanse mici de calificare la turneul final.

„Tricolorii” vor întâlni, marţi, la Piatra Neamţ, de la ora 20.45, reprezentativa Luxemburgului, în următorul meci din grupa a 4-a a preliminariilor.

Cele mai citite

CFR Călători se înnoiește cu 12 trenuri electrice de la Alstom, pentru rute importante

CFR Călători își extinde flota cu 12 rame electrice Alstom Coradia Stream, parte dintr-un lot de 37 de trenuri, anunță Autoritatea pentru Reforma Feroviară,...

România a scăzut producția de energie în 2024, deși consumul a crescut

România a produs mai puțină energie în primele 11 luni din 2024, fiind nevoită să importe mai mult pentru a-și acoperi necesarul. În perioada...

Ministrul Finanțelor vrea schimbarea legii insolvenței

ANAF are de recuperat datorii de 124 de miliarde de lei Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) are de recuperat debite totale de 124 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă