La 13 iulie 100 î.Hr. s-a născut Iulius Cezar. În 1878, Europa recunoaște harta Balcanilor cu România independentă. În 1908, femeile concurează la Jocurile Olimpice moderne pentru prima dată. Iar în 1972 s-a născut Gabriela Vrânceanu-Firea.
Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 13 iulie în istorie
100 î.Hr.: S-a născut Iulius Cezar, general roman, om de stat, consul și autor notabil de proză latină (d. 44 î.Hr.)
1793: Jean Paul Marat este înjunghiat de către Charlotte Corday.
1841: A fost semnată Convenția Internațională de la Londra privind regimul strâmtorilor Bosfor și Dardanele.
1878: Tratatul de la Berlin: Puterile europene redesenează harta Balcanilor. Serbia, Muntenegru și România devin complet independente de Imperiul Otoman.
1897: După doar două zile în aer, expediția polară cu balonul cu gaz a cercetatorilor suedezi Salomon August Andrée, Nils Strindberg și Knut Fraenkel este forțată să aterizeze. Abia după 30 de ani, în vara anului 1930, doi pescari de pe baleniera Bratvaag au descoperit corpurile celor trei expediționari, perfect conservate în gheață. Șefului expediției, inginerul Andrée, îi lipsea însă capul, mâncat probabil de urși.
1908: Femeile concurează la Jocurile Olimpice moderne pentru prima dată.
1928: La concursul automobilistic de la Monthelery din Franța, Matei Ghica stabilește 8 recorduri mondiale.
1930: Primul Campionat Mondial de fotbal a fost organizat la Montevideo, Uruguay.
1942: S-a născut Harrison Ford, actor american.
1944: S-a născut Ernő Rubik, sculptor ungur, arhitect și designer.
1945: A fost transportată prima bombă atomică în deșertul din New Mexico, fiind pregătită pentru primul test al unei bombe atomice care a avut loc două zile mai târziu.
1972: S-a născut Gabriela Vrânceanu-Firea, editor-prezentator de televiziune, politician român, primarul general al Capitalei.
1977: O pană de curent de 25 de ore a cauzat panică și haos în New York.
1985: A avut loc (simultan la Londra și Philadelphia) celebrul concert Live Aid, organizat de Bob Geldof.
1990: Liga Studenților din Institutul Politehnic București, Asociația studenților arhitecți și Grupul Independent pentru Democrație organizează un marș de solidaritate cu Marian Munteanu și cu ceilalți arestați, în zilele de 13–15 iunie.
1995: Republica Moldova a semnat documentele de aderare la Consiliul Europei, devenind, oficial, cel de–al 35–lea membru al organizației (Strasbourg).
1995: Albania a intrat, în mod oficial, în Consiliul Europei, devenind cel de-al 36-lea membru al organizației.
2000: Istoricului american de origine română Radu Florescu i s–a acordat titlul Honoris Causa al Academiei Române.
2000: Guvernul bulgar a decis închiderea definitivă a celor mai vechi două reactoare de la centrala atomică de la Kozlodui până la sfârșitul lui 2002, în deplin acord cu cerința de aderare la Uniunea Europeană.
2003: A fost inaugurat primul guvern interimar în Irak.