4.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialPraga, „bijuteria" Europei Centrale şi de Est

Praga, „bijuteria” Europei Centrale şi de Est

Praga, „bijuteria” Europei Centrale şi de Est

Piaţa imobiliară din Cehia începe să îşi revină, odată cu creşterea numărului creditelor ipotecare. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că Banca Naţională a Cehiei a scăzut dobânda de referinţă la 4,42% pe an, un minim al ultimilor trei ani.

Denumită şi „Oraşul de Aur”, Praga este recunoscută ca destinaţie turistică datorită faptului că şi-a păstrat cu mare grijă cele 616 clădiri istorice. Miliarde de euro s-au investit în renovarea clădirilor – o parte din fonduri europene, o parte de la bugetul de stat, dar cel mai mult din fonduri private ale investitorilor străini. Şi acest lucru se vede şi a dat roade. În fiecare an, în Praga se cazează 2,5 milioane de turişti. În lunile de vârf se atinge şi un nivel de 70.000 de turişti pe zi.

O bună parte din oraş – cu o suprafaţă totală de 866 hectare – se află în patrimoniul UNESCO şi a fost vânată de investitorii străini, între 1993 şi 2003, atunci când piaţa imobiliară din Cehia a fost considerată vedetă între ţările Europei Centrale şi de Est. Majoritatera clădirilor vechi au fost renovate cu ajutorul unor parteneriate public-private cu statul.

În 2003 însă, o mare parte a investitorilor străini s-a mutat spre ţări estice, mai puţin dezvoltate din punct de vedere rezidenţial, precum România, aducând Pragăi prima decădere – între 2003 şi 2005 a fost resimţită prima criză pe piaţa imobiliară locală. Apoi, din 2006 preţurile au început din nou să crească – de această dată alimentate de creditele ipotecare ale cehilor – până la sfârşitul lui 2008, când au luat-o din nou la vale, din cauza tăvălugului crizei financiare mondiale. În 2010, preţurile locuinţelor din Cehia au continuat să scadă, cu circa 10%.

Semne bune se anunţă pentru 2011
În acest an, specialiştii imobiliari locali speră că va avea loc o stabilizare a preţurilor, un semn bun în acest sens fiind creşterea numărului de credite imobiliare din a doua parte a lui 2010. Majoritatea celor care îşi contractează credite noi intenţionează să cumpere un apartament nou sau vechi (29.000 dintr-un total de 36.614 ipoteci, potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale).

De ce a avut loc această creştere a numărului creditelor ipotecare? Pentru că în această perioadă Banca Naţională a Cehiei a redus foarte mult dobânda de referinţă, ajungând la nivelul din iulie 2007, de 4,42%.

Tot un semn bun pentru piaţa imobiliară este şi faptul că, în Cehia, în 2010 a avut loc o creşterea economică de 2,3% (după ce în 2009 economia locală scăzuse cu 4,1%). Pentru 2011, economiştii estimează o creştere de 1,2%.

Cu toate acestea, piaţa imobiliară din Cehia nu este prielnică astăzi pentru investitorii străini. Preţurile sunt mari, comparativ cu România – în zona istorică din Praga, apartamentele de vânzare au preţuri cuprinse între 3.686 euro/mp şi 4.389 euro/mp, în funcţie de mărimea lor şi de amplasament, potrivit unui raport al Institutului de Statistică din Cehia, citat de Property Guide.

Astfel, în mod paradoxal, apartamentele cu suprafeţe mici, centrale, din zona istorică, au preţuri mai mari pe metru pătrat, fiind considerate mai puţin atractive. În medie, un apartament de doar 35 mp costă 129.010 euro, un apartament de 120 mp costă, în medie, 451.560 euro, iar unul de 200 mp costă 877.800 euro, potrivit aceluiaşi raport.

Chiria lunară este şi ea pe măsura investiţiei. Pentru studioul de doar 35 mp, chiria lunară este, în medie, de 481 euro; pentru apartamentul de 120 mp chiria lunară este de 1.430 euro, iar pentru cel de 200 mp, chiria lunară este de 2.212 euro.

Despre Praga
Praga este cunoscută şi ca „Oraşul de Aur”, în vechime fiind un important nod comercial. În timp, oraşul şi-a dezvoltat trei nuclee de interes turistic: unul în jurul Castelului Praga, altul în jurul Centrului Vechi (care are ca punct principal de atracţie orologiu) şi al treilea în jurul Pieţei Wenceslas – o fostă piaţă de cai, dar care în timp a evoluat la nivelul de fief al burghezimii.

Turiştii sunt atraşi în primul rând de Podul Carol, împodobit cu 300 de statui, realizat în urmă cu 600 de ani, care leagă cele două maluri ale Vltavei.

În topul preferinţelor, urmează Castelul Vechi din Praga, o fortăreaţă situată pe o colină, în partea stângă a Podului Carol. În incinta fortăreţei se găsesc cea mai mare biserică din oraş – Catedrala Sfântul Vitus, un monument de artă gotică -, dar şi câteva palate şi turnuri medievale, transformate în muzee deschise publicului. Tot aici se află şi reşedinţa Guvernului.

Pe locul doi, ca punct de interes, se află Piaţa Veche cu Ceasul Astronomic -care indică ora şi mişcările planetelor -, iar la ore fixe mai multe figurine îşi fac apariţia într-un spectacol inedit.

În Piaţa Wenceslas se află astăzi centrul de afaceri al oraşului, aici fiind concentrate atât sediile celor mai mari companii, cât şi o mare zonă de shopping. În capătul pieţei tronează Muzeul Naţional, o clădire monument, unde în weekenduri se organizează şi concerte de muzică clasică.

Nu trebuie să rataţi băutura locală, Bekerosvska, realizată din 32 de plante naturale, şi mâncărurile tradiţionale din carne de vită şi raţă.

Mai multe detalii în numărul de martie al revistei Planul Casei Mele

Cele mai citite

Bitcoin suferă o scădere de 5% pe fondul volatilității pieței

Bitcoin a înregistrat o scădere semnificativă de 5%, ajungând la aproximativ 96.000 de dolari pe unitate, în timpul unei sesiuni de tranzacționare marcate de...

Bitcoin suferă o scădere de 5% pe fondul volatilității pieței

Bitcoin a înregistrat o scădere semnificativă de 5%, ajungând la aproximativ 96.000 de dolari pe unitate, în timpul unei sesiuni de tranzacționare marcate de...

Avertizare meteo: Cod galben de ninsori viscolite și polei în sud-estul României

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben pentru ninsori viscolite și polei în județele Tulcea, Constanța, și partea de est...
Ultima oră
Pe aceeași temă