În acest week-end, se deschid primele magazine H&M din România, în Unirea Shopping Center şi în Afi Cotroceni.
Sâmbătă, pe 26 martie la ora 11.00, se va inaugura unitatea H&M din Unirea Shopping Center, care are circa 80 de angajaţi şi o suprafaţă de vânzare de aproximativ 2.500 mp. De altfel, acesta va fi ceea ce străinii numesc „flagship store” – un magazin de tip A, în care vor fi comercializate toate liniile brandului, inclusiv cele produse în colaborare cu designeri celebri, precum Stella McCartney sau Lanvin. Şi în România, ca peste tot în lume, H&M va pune la dispoziţia clienţilor şi magazine de tip B – în care se va găsi doar o parte din colecţiile fashion, dar şi magazine de tip C, de unde vom putea cumpăra doar liniile clasice.
În ceea ce priveşte preţurile pe care retailerul suedez le va practica în România, acestea vor fi foarte apropiate de cele din alte magazine H&M din străinătate. Diferenţele de preţ, dacă vor exista, vor fi foarte mici, cauzate de fluctuaţiile de curs.
În ziua deschiderii fiecărui magazin, primii 100 de clienţi vor primi un Fashion Card în valoare de 80 de lei, care va putea fi folosit în orice magazin H&M din România.
Până în vara lui 2011, retailerul suedez va opera şase magazine în ţara noastră – cinci în Bucureşti şi unul în Braşov, în Unirea Shopping Center. La nivel global însă numărul unităţilor noi va fi de ordinul sutelor. „În 2011 plănuim să deschidem în jur de 250 de magazine pe pieţele exsitente, dar şi pe pieţe noi. Vom intra pe cinci noi pieţe”, a declarat Karl-Johan Persson, CEO H&M.
Potrivit unui comunicat al companiei, cele mai multe unităţi vor fi inaugurate în China, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Cât despre pieţele noi, H&M va intra în forţă în România, Croaţia şi Singapore, dar şi în Maroc şi Iordania, ca franciză.
La finalul lunii noiembrie 2010 în lume existau 2.206 magazine H&M, dintre care 50 de francize, 35 de magazine COS, 48 de magazine Monki, 18 magazine Weekday şi o singură unitate Cheap Monday.