Schimbarea face parte nu numai din evoluţia firească a unei societăţi, dar ea vine din înşăşi natura firii umane, din capacitatea omului de a se adapta vremurilor. De a se autodepăşi, de a intra în competiţie cu alţii, de a câştiga. Ea poate fi trendy, cool, schimbare de dragul schimbării, din plictiseală sau generată, asemenea preţurilor – este adevărat că nu şi la noi! – de evoluţia pieţei libere.
În 1999 am intrat şi noi, Timpul liber, pe această piaţă. Un ghid cultural-tv care sperăm că a venit în toţi aceşti ani în întâmpinarea dorinţelor dumneavoastră de informare, v-a însoţit şapte zile din şapte în periplul evenimentelor culturale din spaţiul bucureştean, v-a ghidat serile în faţa micilor ecrane. După aproape 12 ani în care ne-am schimbat de câteva ori cu moderaţie înfăţişarea, a venit cazul să ne schimbăm complet look-ul.
Să abordăm acelaşi conţinut care ne-a creat nu numai o anumită individualitate pe piaţa media, ci şi o legătură afectivă cu cititorii noştri, într-o cu totul altă „haină”. Una complet nouă, modernă, atractivă.
Una care răspunde nevoii de schimbare a societăţii în care trăim, ritmului alert al vieţii. Am îmbrăcat această haină şi din dorinţa de a răspunde necesităţilor unor cititori din ce în ce mai racordaţi la tot ce este nou în lumea care ne înconjoară. A fost şi o modalitate de a veni cu câteva programe de televiziune în plus, aşa cum deseori ne-aţi solicitat. Vă asigurăm că suntem tot noi, dar mai frumos îmbrăcaţi…