Peste 11.000 de hectare de pădure din zona oraşului Nădrag sunt disputate de grupuri de interese din PSD şi PDL Timiş. Miza întregii afaceri este valoare imensă a masei lemnoase, estimată circa 30 milioane de euro. Bătălia pentru pădurea de la Nădrag a început încă din 2006, când fraţii Dorin şi Florin Măran, proprietarii unei întreprinderi de materiale de construcţii din Lugoj, au înfiinţat Societatea Anonimă Forestieră Nădrag. Sub pretextul că noua organizaţie este continuatoarea vechii Societăţi Anomine Forestiere Nădrag, care a funcţionat din 1924 până în 1948, când comuniştii au desfiinţat-o şi i-au naţionalizat patrimoniul, fraţii Măran au revendicat nu mai puţin de 11.280 hectare de pădure. Pentru ca acţiunea de revendicare să fie cât mai credibilă, l-au făcut preşedinte de onoare pe cetăţeanul american Steven Ausnit, urmaşului legal al industriaşului interbelic Max Auschnit, fostul proprietar al pădurii.
Acţiuni sub umbrelă politică
În paralel cu acţiunea în instanţă, Dorin şi Florin Măran au intrat în PSD şi au abordat şi calea revendicării administrative, la Comisia Judeţeană de Fond Funciar Timiş. Dacă înainte de 2008, prefectul Ovidiu Drăgănescu a refuzat punerea în posesie, imediat după ce la Prefectură a ajuns Mircea Băcală, în martie 2009, fraţilor Măran instituţia le-a „reconstituit dreptul de proprietate”, iar în prezent aceştia aşteaptă punerea în posesie. Acest succes poate fi pus pe seama faptului că, la ultimele alegeri locale, fraţii au fost susţinători de nădejde ai PD-L, partid către care au şi migrat imediat după ce democrat-liberalii au câştigat alegerile. Deocamdată, Direcţia Silvică Timiş refuză predarea celor peste 11.000 de hectare de pădure, după ce a atacat în instanţă validarea cererii de retrocedare de către Prefectura Timiş. „Tribunalul Timiş a respins solicitarea noastră de anulare a validării. Pădurea se administrează în regim silvic, indiferent de proprietar. Acum, sigur că obligaţia în urma sentinţei judecătoreşti este de a se pune la dispoziţie şi în posesie pădurea respectivă”, spune directorul Direcţiei Silvice Timiş, Ioan Palconi. Ca un paradox, şi Palconi a fost membru PSD, un apropiat al fostului primar al Făgetului, Dorel Covaci, însă, ca şi fraţii Măran, a trecut în PD-L şi a fost instalat la cârma Direcţiei Silvice. În unele medii politice locale au apărut zvonuri care spun că avansarea lui Palconi are oarecare legătură cu afacerea „Pădurea Nădrag”, motiv pentru care pe fir ar fi intrat şi procurorii DNA. „Noi am câştigat procesul cu Direcţia Silvică, însă ni se refuză punerea în posesie. Se încearcă tot felul de tertipuri şi acum spun că au mai înaintat un proces împotriva noastră. Din 2008 fac lucrul acesta, tot felul de procese. În ianuarie s-a dat sentinţă definitivă şi irevocabilă şi nici acum nu vor să ne predea pădurea”, a declarat Florin Măran. Într-adevăr, cu o zi înainte ca Tribunalul Timiş să respingă cererea de invalidare a retrocedării, Regia Naţională a Pădurilor a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie strămutarea cauzei la altă instanţă din ţară, egală în grad cu cea de la Timişoara. Admisă în principiu, cererea va fi judecată în în fond la termenul din 13 aprilie 2011.