Revenim la zona denumită Centrul vechi, aceasta reprezentând un punct esențial legat de casele vechi de la noi. Ne vom referi la câteva elemente interesante din istoria acestui loc şi ne vom concentra asupra problemelor actuale.
Sfârşitul secolului XIX surprinde Lipscănia într-o poziţie extrem de favorabilă. Vecinătatea cu Piaţa Unirii, cea mai mare piaţă agroalimentară din acea vreme, face ca întreg perimetrul să fie de departe cel mai important centru comercial al ţării; în plus, era întregit cu băncile care începuseră să apară.
Alături de arhitectura balcanică şi de influenţa franceză îşi fac apariţia şi alte stiluri care definesc locul, mai cu seamă casele negustorilor evrei, foarte înguste (terenurile deveniseră scumpe) şi dezvoltate pe verticală (două, chiar trei etaje), precum şi noul curent care începuse să se facă simţit în Occident sub denumirea de Art Nouveau (Jugendstil în Germania, Secession în Austria, Ungaria, Belgia).
„Caru’ cu Bere“ a fost deschis în 1879 fiind o clădire decorată în stil gotic, încadrată în curentul Art Nou-veau. Interiorul are înălţimea de 7 metri, cu coloane, tavane de stucaturi, cu lambriuri sculptate şi picturi. Scara principală este din marmură, comunicaţia se face prin scări de stejar, sculptate şi ele. Pivniţa are grinzi de fier cu bolţişoare.
Secolul XX aduce şi el noutăţi, iar acestea veneau tot via Occident. Noul stil, apărut după război, denumit Art Deco, îşi face apariţia şi pe Lipscani, magazinul situat chiar pe această stradă fiind un exemplu elocvent.
Al doilea după cel de pe Bulevardul Magheru, concept-store-ul Cărtureşti este o altă reuşită excepţională, deşi în stil total diferit, prin renovarea profesionistă a unui imobil în autentic stil Art Deco, în trecut magazin universal, acum centru cultural de carte, muzică, film şi lifestyle. Acest concept–store rivalizează cu succes, datorat în special soluţiei de amenajare, cu oricare altul de acest tip de la Paris, Londra sau New York.
Înaintând spre mijlocul secolului, zona câştigă tot mai mult interes, atât pentru shopping, cât şi cultural şi de divertisment, mai cu seamă că era mărginită de Calea Victoriei. Doar fotografiile de epocă, arătând aglomeraţia de pietoni din acest perimetru, pot zugrăvi în întregime interesul cetăţenilor. Reamintim faptul că prima lege dată de Ion Antonescu la venirea sa la putere a fost sens unic pietonal pe Calea Victoriei în zona de proximitate a Lipscăniei.
Din păcate, anii comunismului au reprezentat o scădere dramatică deşi foarte mulţi oameni rămâneau aici „clienţi“ fideli. Partidul nu vedea cu ochi buni acest succes al vremurilor anterioare, casele erau şi ele un simbol al trecutului, era o arhitectură care nu mai era înţeleasă, diversitatea zonei nu rima cu noile blocuri, toate la fel. În plus, aici se manifesta în continuare iniţiativa privată, atât în ceea ce privea magazinele, cât şi atelierele meşteşugăreşti. Acestea au început să decadă, în casele naţionalizate ale negustorilor au fost mutate zeci de familii de condiţie modestă. Nici statul şi nici chiriaşii nu au reuşit să le întreţină şi astfel au început să se degradeze masiv.
Nici după ’90 nu părea că zona prezintă interes. Unii au crezut în potenţialul ei. Ilie Dumitrescu, celebrul fotbalist care a cumpărat Hanul cu Tei, poate fi întrebat câte demersuri şi petiţii a făcut la Primărie pentru finalizarea lucrărilor de infrastructură care nu se mai terminau şi au blocat practic orice activitate în zonă timp de câţiva ani. Dar lucrurile au luat o întorsătură bruscă, iar Centrul Vechi a devenit un „hot spot“ al orașului, faima sa depăşind cu mult graniţele ţării.
Cum se fac renovările, reabilitările şi construcţiile noi
Am arătat că arhitectura specifică zonei este una specială, foarte multe case rămase au stil, prezintă numeroase decoraţiuni pe faţade. În plus, este vorba, bineînţeles, de o zonă protejată, din toate acestea rezultând atenţia direct proporțională cu care ar trebui intervenit aici.
Distingem mai multe ca-zuri de renovări. Foarte pu-ţine, din păcate, respectă cu adevărat stilul originar. Vorbim de lucrări deosebite care nu pot fi făcute decât de specialişti în restaurări şi cu materiale recomandate pentru astfel de lucrări. La noi sunt puţini specialişti, iar acum zona a devenit una de afaceri prospere pentru proprietarii de restaurante, terase, baruri și cluburi, care sunt, de obicei, interesaţi ca lucrările să se facă rapid şi cu cât mai puţini bani.
În plus, există această recomandare pentru eficientizare energetică a clădirilor, iar deseori, aşa cum am arătat şi în cazul caselor tradiţionale, astfel de soluţii nu se potrivesc, ba chiar strică de-a dreptul, în cazul caselor vechi cu valoare arhitecturală. Ferestrele din lemn, care ar putea fi restaurate – lemnul fiind vechi şi bine uscat ar arăta excelent –, sunt înlocuite cu cele tip termopan, clădirile sunt izolate la exterior, ascunzându-se astfel acea textură autentică a pereţilor din cărămidă, se fac intervenţii la ziduri cu ciment (se pot vedea chiar acum la renovările în curs).
Nu sunt folosite tencuieli şi vopseluri antichizate pentru faţade, locul accesoriilor din fier forjat bătut cu ciocanul este luat de imitaţii din fier laminat…
Chiar în situaţia în care proprietarii au intenţii bune, rezultatul este unul mediocru, deseori clădirile aratând ca un decor de operetă, adică neautentic. Este păcat că avem un astfel de patrimoniu şi o conjunctură favorabilă şi nu reuşim să facem lucrurile cum trebuie. Desigur, aici o mare vină o au în continuare şi cei care dau autorizaţiile de construcţie pentru astfel de lucrări.
Soluţia care afectează negativ poate cel mai mare număr de clădiri este cea a aparatelor de aer condiţionat ale căror unităţi se montează pe pereţi la exterior, în diverse locuri, cum i-a venit ideea fiecărui proprietar, arătând ca nişte bube şi afectând major estetica imobilelor. Iar aceasta este o problemă general valabilă, nu numai pentru cazul de faţă.
Fără aparate de aer condiționat
În centrul Romei, de exemplu, înțesat de case istorice, soluţiile de renovare surprind în mod plăcut: pereţii exteriori arată antici autentic, nu ca de operetă, sunt folosite anumite culori, diverse, dar care se potrivesc perfect. Acolo unde este cazul se lasă zidul vechi, care doar se curăţă, fără a i se da o notă modernă. Nu se folosesc nicidecum unităţi de aer condiţionat la exterior (poate sunt numai la inte-rior), iar soluţia folosită pentru a se apăra de puternicele raze solare este cea a obloanelor pentru toate ferestrele.
Revenind la Lipscani, altă problemă este cea a clădirilor la care parterul este amenajat ca restaurant sau terasă într-un anumit stil, de obicei modern glamour, iar restul etajelor (unde stau proprietari sau chiriaşi în apartamente) sunt lăsate nerenovate, uneori într-o stare avansată de degradare. Este o lipsă de unitate a întregului imobil, un contrast care, de această dată, nu este ce trebuie.
Se ştie că pentru a se izola termic un imobil, nu se eliberează autorizaţie de construc-ţie decât dacă toţi proprietarii sunt de acord, adică nu se poate face numai pentru un apartament sau un etaj. În cazul nostru, cum se poate da autorizaţie de construcţie pentru un parter-restaurant (chiar şi în situaţia în care rezultatul este unul pozitiv), iar faţada apartamentelor de deasupra să arate jerpelit? Nu este chiar o situaţie în regulă când pe balconul de deasupra terasei glam o gospodină îşi înşiră rufele spălate la uscat sau scutură un pled. Faceţi o plimbare pe la orele 10-12 dimineaţa şi veţi întâlni astfel de situaţii inedite.
Este de menţionat şi cazul unor clădiri care au devenit extrem de moderne, iar când spunem acest lucru ne referim la realizările bune, dat fiind scopul propus, şi nu la kitsch-uri (deşi le întâlnim deseori şi pe acestea). Un exemplu de modernism este cel al magazinului Adidas, alte exemple le puteţi vedea în fotografii. Desigur, este şi acesta un exemplu de contrast (cu celelalte clădiri din acelaşi perimetru) şi el se practică şi în metropole occidentale. În cazul nostru, însă, nu credem că aceasta poate fi o soluţie bună – dacă toate imobilele vechi devin moderne, zona îşi va pierde farmecul.
Apar şi cazuri de faţade îmbrăcate în pereţi-cortină, eventual reflectorizante, cu aspect ieftin, pe care sunt aplicate profile de termopan sugerând nişte ferestre, cu frontoane „stilizate“ din acelaşi termopan, plus balconaşe franţuzeşti kitsch, din fier forjat, probabil în dorinţa alăturării elementelor moderne cu stilul clasic. Rezultatul este însă o butaforie care denotă o lipsă clară de discernământ stilistic şi o inadecvare totală la tot ce înseamnă arhitectură contemporană. Aceste fenomene nu îşi au nicidecum locul în această zonă şi nu înţelegem cum au putut fi aprobate lucrările. Pe de altă parte, şi aici sunt cazuri nesoluţionate de clădiri (valoroase) pentru care nu s-a aprobat autorizaţie de demolare, şi atunci, aşa cum am mai arătat, sunt lăsate să „cadă“ singure.
De asemenea, se pot vedea şi construcţii noi din beton! Ce să caute această soluţie în zonă? Recenta modificare a legislaţiei prin care se pot face construcţii noi la mai puţin de 100 m de clădiri de patrimoniu defavorizează flagrant întreg perimetrul.
Desigur, sunt şi exemple de renovări bine realizate (Caru’ cu Bere, restaurantul Curtea Veche şi Cărtureşti fiind pe această listă), iar în ceea ce priveşte interioarele, aici deseori rezultatele sunt spectaculoase şi inedite.
