Moţiunea de cenzură pe Codul Muncii a arătat încă o dată care este diferenţa dintre coaliţia de guvernământ, reformatoare şi responsabilă, şi opoziţia socialistă, pusă pe circ şi degrabă aruncătoare de vorbe înveninate.
Am mers în Parlament având conştiinţa clară că adoptarea noului Cod ar putea oferi României acelaşi impuls pe care l-a oferit în 2005 adoptarea cotei unice de impozitare. Tot o măsură de dreapta, orientată nu spre protecţia socială, ci pe încurajarea muncii şi pe crearea de noi oportunităţi pentru investitorii interesaţi de România.
Criza a schimbat modelul socio-economic. Reformele pe care le-am pus în mişcare vor transforma în anii ce urmează ţara noastră din temelii. Noul Cod al Muncii are un rol extrem de important din perspectiva asumării unor valori sociale şi a unei culturi organizaţionale. Renunţăm la modelul „statului tătuc şi protecţionist”, îndreptându-ne către un model al statului care „încurajează munca şi profitul”. Odată cu adoptarea noului Cod, renunţăm la un model socialist, care s-a dovedit neviabil, şi adoptăm un model mult mai liberal, care generează în ţările cu vastă experienţă democratică avansuri economice semnificative. Trecem de la un stat greoi care-şi asumă roluri pe care nu le poate respecta, la un stat mai suplu, care lasă piaţa să se autoregleze.
Noul Cod al Muncii îl avantajează pe angajatul cinstit şi harnic, care doreşte să câştige mai mult şi îl dezavantajează pe cel leneş şi delăsător. Se face trecerea către un sistem meritocratic, care, din păcate, a lipsit atât de mult României.
Adoptarea noului Cod va avea două efecte majore. 1. Va genera, cu siguranţă, mai multe locuri de muncă, mai ales în cazul contractelor pe perioadă determinată. Şi ştiu asta foarte bine, date fiind contactele dintre MDRT şi diverşii constructori care se plângeau de faptul că legislaţia nu este suficient de flexibilă. Cu siguranţă, odată pornit Planul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, dar şi lucrările prin Programul Operaţional Regional, şomajul va scădea semnificativ. Mă aştept să putem producem locuri de muncă de ordinul zecilor de mii. 2. Va creşte accelerat productivitatea muncii. Ceea ce, în timp, se va traduce şi prin venituri mai mari.
Efectele pe termen mediu vor fi şi mai consistente. Pe de o parte, o infuzie semnificativă de investiţii străine în România. Şi există deja semne foarte puternice în acest sens. Chiar în presa acestor zile, am citit analize interesante privind posibilul boom investiţional care s-ar putea produce în a doua jumătate a acestui an, dar mai ales în 2012. Pe de altă parte, se va reechilibra balanţa între românii activi în câmpul muncii şi cei care beneficiază de asistenţă socială. Asta înseamnă o presiune mai mică asupra Bugetului de Stat şi posibilitatea unor investiţii proprii semnificativ mai mari.
Opoziţia politică se ghidează după două principii: tergiversare şi blocare prin orice mijloace. Dacă s-ar respecta ritmul Opoziţiei, mai toate legile ar fi votate după mai bine de un ciclu parlamentar. Vă dau doar un exemplu: Legea Educaţiei a stat 3 ani în dezbatere parlamentară şi singura variantă prin care s-a putut adopta a fost tot asumarea răspunderii de către Guvern. În acest moment, asumarea răspunderii este cam singura metodă de a urgenta procesul legislativ.
Noul Cod al Muncii este măsura cea mai de dreapta pe care o puteam lua în acest context socio-economic. Mă surprinde, deci, violenţa în mesaj a aşa-zişilor liberali ai lui Crin Antonescu. Nu au învăţat nici până acum că, pentru a deveni un partid mare, aşa cum PNL nu a reuşit să fie nicicând după 1990, trebuie să-ţi respecţi principiile, nu să le jertfeşti pe altarul interesului politic de moment.
Dar Antonescu şi ai lui au alte preocupări şi strategii. Întocmai unor hopa-mitică, sar de la una la alta fără nicio logică. Altfel nu văd de unde a venit senatorul Puiu Haşotti cu acea declaraţie menită să işte un adevărat război diplomatic cu Ungaria, chiar în timpul dezbaterii moţiunii. De parcă opoziţia ar fi avut sindromul Tourette şi ar fi dorit ca tribuna Parlamentului să se transforme într-o şedinţă ordinară a PRM. Or, România nu-şi poate permite acum acte diplomatice atât de iresponsabile, cerute de politicieni şi mai iresponsabili.
Ori de câte ori a apărut subiectul, Preşedintele a spus clar că nu se pune problema unei autonomii teritoriale pe criterii etnice în România. Mai mult decât atât, drumul european este cel al subsidiarităţii şi al descentralizării, nicidecum cel al federalizării. Sper ca, odată pentru totdeauna, acest subiect să se închidă şi să nu mai revină.
În altă ordine de idei, s-a văzut încă o dată susţinerea de care se bucură Guvernul în Parlament. De la o moţiune la alta, opoziţia obţine mai puţine voturi, semn că până şi ei îşi dau seama că reformele pe care le-am propus au repus România pe drumul cel bun. Uniunea Soluţii Lipsă (USL) a dat încă o dată dovadă de slăbiciune. PSD şi PNL sau oricum s-or numi aceste partide nu pot reprezenta alternativa la actuala majoritate guvernamentală, pentru că sunt conduşi de oameni iresponsabili şi populişti, care, în loc să-şi pună mintea la contribuţie şi să vină cu soluţii proprii, se inspiră de la alţii sau de-a dreptul plagiază, aşa cum clar s-a întâmplat cu Codul Muncii.
