La 18 iulie, anul 64, un incendiu a distrus jumătate din orașul Roma. În 1711, turcii i-au învins pe ruși și pe moldoveni. În 1942, SUA au declarat război României. Iar în 1976, Nadia Comăneci a obținut primul zece din istoria gimnasticii.
Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 18 iulie în istorie
586 î.Hr. Ierusalimul a fost cucerit de Nabucodonosor al II-lea.
64: Roma a fost cuprinsă de un incendiu care a devastat jumătate din oraş. Împăratul Nero s-a folosit de acest eveniment pentru a începe persecuția asupra creștinilor.
1488. A murit Alvise Cadamosto, explorator italian (n. 1432)
1552. S-a născut Rudolf II de Habsburg, împărat al Sfântului Imperiu Roman, rege al Germaniei, Boemiei, Croaţiei şi al Ungariei şi principe al Transilvaniei.
1610. A murit pictorul italian (Michelangelo Merisi) Caravaggio, precursor al stilului baroc, unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii.
1659. S-a născut pictorul catalan Hyacinthe Rigaud.
1711: Marea luptă de la Stănilești dintre forțele ruso–române, conduse de țarul Petru I al Rusiei și de Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, și cele otomane. Victoria turcilor l-a obligat pe Cantemir să–și părăsească tronul și să se refugieze în Rusia, unde a devenit consilierul țarului.
1720. S-anăscut ornitologul britanic Gilbert White.
1797. S-a născut filosoful german Immanuel Hermann Fichte.
1811. S-a născut scriitorul englez William Makepeace Thackeray.
1817. A murit scriitoarea Jane Austen.
1853. S-a născut Hendrik Lorentz, matematician și fizician olandez, laureat al Premiului Nobel, .
1868. S-a născut Miron Cristea (Elie Cristea) (decedat 1939), mitropolit primat şi, din 1925, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925–1939). A fost membru al Regenţei în timpul primei domnii a regelui Mihai I (1927-1930) şi prim–ministru al României (1938–1939).
1898. Marie și Pierre Curie au anunțat descoperirea unui nou element și au propus să se numească poloniu, după țara de origine a Mariei Curie.
1918. S-a născut Nelson Mandela, primul președinte de culoare al Republicii Africa de Sud, laureat al Premiului Nobel (decedat 2013).
1922. S-a născut filosoful Thomas Kuhn, unul dintre cei mai influenți filosofi ai științei, cartea sa, „Structura revoluțiilor științifice” (The Structure of Scientific Revolutions), apărută în 1962, devenind un studiu de referință asupra evoluției științei.
1925. Adolf Hitler publică manifestul său personal, “Mein Kampf”.
1938. Moare regina Maria a României, soţia regelui Ferdinand I.
1942. Al Doilea Război Mondial: Statele Unite declară război Ungariei, Bulgariei și României.
1947. Regele George al VI-lea semnează Actul de Independenţă al Indiei.
1948. S-a născut Hartmut Michel, chimist german, laureat Nobel.
1968. A murit Corneille Heymans, medic și farmacolog belgian, laureat al Premiului Nobel, cu contribuții la studiul mecanismelor de reglare a respirației. Heymans a descoperit presoreceptorii și chemoreceptorii.
1976. Prima notă de 10 la gimnastică, din istoria Jocurilor Olimpice: Nadia Comăneci.
1980. India devine cea de-a șasea țară care lansează o rachetă și un satelit în spațiu.
2001. A murit Katharine Graham, laureată a premiului Pulitzer 1998 şi preşedinte al ziarului "Washington Post" timp de 20 de ani.
2010. A murit Mircea Micu, poet, prozator şi dramaturg (născut 1937).